Legea 19/2000, cea care a scos milioane de români la pensie, s-ar putea modifica substanţial chiar de anul viitor.

Noul act normativ care reglementează situaţia pensionarilor aşteaptă doar girul preşedintelui pentru a intra în vigoare. Iată care sunt principalele modificări faţă de vechiul sistem:

  • Creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Pentru cei care nu mai pot munci până la această vârstă înaintată, rămâne ca soluţie pensionarea anticipată, deblocată de anul viitor.
  • Cuantumul unei pensii anticipate va fi mult mai mic decât dacă s-ar fi calculat după legea veche, pentru că “amenda” aplicată va fi mult mai mare.
  • Punctul de pensie, principalul indicator în calculul pensiei, va fi stabilit în funcţie de inflaţie, şi nu de salariul mediu, ca până acum. Astfel, veniturile se vor diminua mai des decât până acum, în funcţie de estimările inflaţiei.
  • Persoanele care au muncit în medii speciale, precum armată, poliţie, aviaţie, nu vor mai beneficia de pensii speciale, supradimensionate. Veniturile lor vor fi calculate după aceleaşi grile ca şi cele pentru restul pensionarilor, deoarece prin noua lege a pensiilor se doreşte uniformizarea veniturilor.

Citiţi mâine condiţiile în care puteţi ieşi la pensie

 
 

Urmărește-ne pe Google News