În urmă cu o lună, primarul Sorin Oprescu a anunţat că bucureştenii cu venituri mici vor fi singurii care vor mai beneficia de subvenţia pentru apa caldă acordată de Municipalitate. Edilul a adăugat că vrea ca persoanele care au venituri mari să plătească gigacaloria pentru apa caldă la preţ nesubvenţionat, de 300 de lei, şi nu 119, cât plătesc în prezent, şi că la sfârşitul lunii iunie va propune acest proiect consilierilor generali.

Măsura sistării subvenţiilor a fost adusă din nou în discuţie, recent, de preşedintele Traian Băsescu. El a declarat că de subvenţii la apa caldă şi la căldură ar trebui să beneficieze doar persoanele care au nevoie de ele. În cazul în care se vor ţine de cuvânt şi vor pune în aplicare măsura, preţurile la întreţinere vor exploda.

Va creşte numărul restanţierilor

“Dacă subvenţiile vor fi sistate, preţul pentru apa caldă şi căldură ar urma să crească foarte mult. Vom ajunge să plătim aproape dublu la întreţinere faţă de cât dădeam anul trecut în aceeaşi perioadă. Va fi dezastru. O să se tripleze numărul restanţierilor, iar la iarnă va fi cel mai greu”, ne-a declarat Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.

Urmărește-ne pe Google News