Una dintre cele mai arzatoare dorinte ale oamenilor, aceea de a face anumite lucruri fara sa fie vazuti, va deveni foarte curand realitate. Cum? O echipa de cercetatori din SUA a descoperit doua materiale capabile sa ‘curbeze lumina, permitand astfel obiectelor sa dispara, pur si simplu, din campul vizual. Acest lucru era posibil, pana de curand, numai in filmele din seria ‘Harry Potter, unde micul vrajitor avea o mantie care-l facea invizibil.

Ambele materiale sunt denumite ‘metamateriale, structuri create artificial, cu proprietati nemaiintalnite in natura si care pot produce ‘un indice de refractie negativa, necesar ca obiectele sa fie invizibile. Cu ajutorul acestui indice negativ, lumina e deviata intr-o directie contrara celei normale.

Desi si-au dezvoltat experimentele la o scara foarte mica, cercetatorii americani sustin ca nimic nu-i poate impiedica sa aplice acelasi principiu, al invizibilitatii, la animale sau chiar la oameni.

Cercetatorul Xiang Zhang de la Universitatea din Berkeley, California, a reusit doua performante: manevrarea luminii vizibile si manevrarea tridimensionalitatii. Metamaterialele curbeaza lumina in jurul obiectului, pentru a se restructura intr-un mod identic, asa cum o picatura de apa se reintregeste dupa ce ajunge pe o piatra. Cel care asista la experiment nu vede perturbari de lumina, ci pur si simplu obiectul ii dispare din fata ochilor.

S-a lucrat cu argint, magneziu si aluminiu

Cele doua materiale descoperite de echipa lui Zhang sunt ‘o plasa pentru prins peste obtinuta prin alternarea straturilor de argint si a fluorurii de magneziu, si un material compus din nanoparticule de argint integrate intr-un invelis poros de aluminiu, de zece ori mai fin decat o foaie de hartie.

Armata SUA participa la finantarea cercetarilor, fiind in mod particular interesata de aceste materiale pentru a pune la punct o noua generatie de arme discrete.

Conform aprecierilor specialistilor, militarii americani vor putea beneficia de noua tehnica incepand de anul viitor. Din pacate pentru ei, noile materiale sunt metalice, dar foarte fragile, iar producerea acestora in cantitati industriale incepand chiar din 2009 este exclusa.

1. PROTOTIPUL: Pentru ca obiectul sa devina invizibil, in fata lui e trasa un fel de cortina realizata din cilindri concentrici, a caror structura e tinuta secreta

DISCUL: Cilindrul e format din zece inele concentrice facute din sticla si cupru

2. UNDA DEVIANTA Fluxul de microunde care iradiaza obiectul e deviat de cortina: astfel, obiectul devine ‘invizibil pe aceasta lungime de unda, nemaiputand fi perceput

3. IMAGINEA: O camera video sensibila la microunde inregistreaza doar imaginea obiectului din fata cortinei si nu cel ‘ascuns, care nu e vizibil pe lungimea de unda perceputa de camera

In prezent, prototipul functioneaza cu microunde, care nu sunt percepute de ochiul uman. Noi suntem capabili sa captam doar spectrul luminii

Prima data au incercat japonezii

Un om de stiinta de la Universitatea din Tokyo i-a uimit pe niponi cand a prezentat, anul trecut, o haina care il face invizibil pe purtator. ‘Este, in realitate, vorba de o iluzie optica, explica profesorul Susumu Tachi, autorul inventiei. ‘Un computer in miniatura fotografiaza mediul inconjurator si proiecteaza imaginile, in timp real si in miscare, pe haina. Astfel, se obtine senzatia de transparenta. In imaginea de mai sus se poate observa exact cum functioneaza inventia. Tanarul are pe haina imaginile in miscare ale trecatorilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News