Va arăta mai ceva ca o autostradă care va lega oraşul de la nord la sud. “Diametrala Buzeşti-Berzei- Uranus”, cum se numeşte cea mai mare şosea din Capitală de la Revoluţie încoace, va avea circa 12 kilometri, trei benzi pe sens şi în anumite zone vor exista linii de tramvai pe mijloc.

Planul prevede ca această arteră să treacă pe sub dealul Parlamentului, unde să se sape un tunel de 37 de metri, care să iasă la bd. Uranus, în apropiere de Piaţa Coşbuc. Lucrările vor începe aici în februarie anul viitor. Pe această nouă şosea vom putea circula peste doi ani.

Au început deja lucrările

Buldozerele au intrat de ieri în acţiune pe strada Buzeşti. În total 86 de clădiri vor dispărea. Oamenii care locuiesc aici sunt supăraţi că au fost nevoiţi să-şi strângă agoniseala de-o viaţă şi să plece din calea buldozerelor de pe o zi pe alta.

Alţii nu au încredere în banii promişi de primărie pentru expropriere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News