Site-ul publicaţiei britanice The Daily Telegraph a prezentat miercuri, sub titlul «fotografia care va şoca Franţa», imagini cu Darius zăcând într-un cărucior de supermarket, cu faţa tumefiată şi plină de sânge. Deranjată de apariţia fotografiei, procuroarea de caz Sylvie Moisson a afirmat că s-a încălcat dreptul la protecţie absolută a imaginii minorului, însă, n-a spus nici un cuvânt despre cum merge ancheta.
Pe de altă parte, surse din rândul anchetatorilor susţin că acest caz e mai complicat decât se aşteptau, că trebuie lămurită o cronologie a faptelor, extrem de încâlcită în prezent, şi că au indicii că nu ar fi vorba de un act rasist, ci de o răzbunare a altor romi aflaţi în tabăra de la Pierrefitte- sur-Seine. Nu puţini au fost cei care au comentat că, de fapt, francezii vor să iasă basma curată, să nu fie acuzaţi de rasism şi, pentru că sunt numeroase cazurile de răfuieli între romi în Franţa, să profite de acest lucru.

Familia se teme de un nou atac

Conform unui martor a cărui identitate nu a fost dezvăluită, Darius ar fi asistat cu puţin timp înainte de atac la o ceartă între membrii familiei sale şi o altă familie de romi, iar el ar fi fost pur şi simplu victima cea mai la îndemână. Jurnaliştii din Franţa au vorbit ieri cu părinţii adolescentului aflat încă în comă, care susţin că trăiesc în teroare şi că le e teamă ca nu cumva să fie din nou atacaţi.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News