Dupa ce presa germana a anuntat joi ca FC Kaiserslautern, grupare din 2. Bundesliga, i-a reziliat contractul lui Victoras Iacob din cauza repetatelor intarzieri la pregatirile echipei, fostul stelist spune ca nemtii vor sa scape de el, pentru ca are salariul prea mare.
Atacantul, de 27 de ani, nu a fost foarte surprins de decizia luata de presedintele lui Kaiserslautern, Stefan Kuntz.
‘Nu ma mira ca au recurs la asa ceva, dar ei nu pot sa-mi rezilieze contractul fara acordul meu. Mi-au facut multe magarii in ultimele luni. Ei spun ca am absentat nemotivat de la antrenamente, dar eu i-am anuntat ca nu pot veni, din cauza unor probleme de sanatate’, ne-a declarat Victoras Iacob, care se afla inca in tara.
Castiga 500.000 € pe an
Fotbalistul spune ca atitudinea oficialilor clubului din liga a doua germana se explica prin faptul ca nu vor sa-i mai plateasca salariul, pe care il considera mult prea mare. ‘Vor sa ma faca la bani. Au afirmat ca leafa mea de 500.000 de euro e prea mare. Eu ma judec cu ei in prezent si astept sa vad ce hotaraste justitia. Toata lumea stie ca FC Kaiserslautern are probleme financiare. Si-au schimbat si conducerea, dar tot n-au iesit din criza, iar eu suport consecintele acum’, a afirmat Victoras Iacob, care este sub contract cu formatia ‘dracilor rosii’ pana in 2010.
Presedintele Kuntz l-a avertizat
Conducatorul lui Kaiserslautern, Stefan Kuntz (foto), nu l-a iertat pe Victoras Iacob pentru faptul ca romanul nu s-a prezentat la sfarsitul lunii iunie la reluarea pregatirilor. ‘Iacob va suporta consecintele, conform regulamentului’, a declarat germanul pe 30 iunie, citat de ‘Suddeutsche Zeitung’.
A jucat doar doua meciuri
Victoras Iacob s-a transferat la Kaiserslautern in pauza de iarna, nemtii platind Stelei 500.000 de euro pentru masivul atacant. ‘Jancker’ nu a jucat decat doua meciuri pentru ‘dracii rosii’, accidentandu-se grav la meniscul genunchiului drept, in februarie, si devenind indisponibil pentru tot restul sezonului.