Motiuni simple, depuse una dupa alta ba de PD-L, ba de PSD, jeluiesc la catafalcul nivelului de trai. Efectul dezbaterilor e insa unul platonic si pur constatator, initiatorii neurmarind decat scopuri electorale. Pentru ca nu ofera si solutii practice. De cealalta parte, Guvernul atesta ca a dat de fundul sacului mai devreme decat se temea. In disperare de cauza, ministrul Paul Pacuraru lanseaza un suvoi de noi taxe aberante – a uitat de fumarit – pentru ca dupa trei zile sa revada lista. Aceasta deruta nu face decat sa demonstreze fundamentarea aproximativa, anul trecut, a unor masuri populiste, ca si constructia subreda a Bugetului pe 2008. Altfel nu se explica spaima cu care Vosganian si Pacuraru rascolesc prin buzunarele contribuabililor. Dar aceasta-i metoda de carpire cea mai simpla, care nu face decat sa erodeze si mai mult nivelul de trai. Pentru ca Guvernul ignora voit ca spirala preturilor si tarifelor i se datoreaza. La multe marfuri de baza preturile au crescut nejustificat de mult. Statistica oficiala insa continua sa invoce date false, disimuland escaladarea reala resimtita dur de populatie la cumparaturile de subzistenta. Iar Executivul nu intervine cel putin prin fiscalitate spre a tempera zelul cu care producatorii, intermediarii speculanti si negustorii isi ridica profiturile intr-o perioada de vizibila criza. Mai grav, nu intervine nici acolo unde statul e patron: energia electrica si gazele. La electricitate, facturile umflate de “baietii destepti” sunt cele mai mari de pe continent. Intr-o tara producatoare. La gaze, reamintesc, furnizori ca Romgaz sustin ca, fiind deja extrem de profitabili, n-au cerut, ci li s-a impus de ANRE majorarea tarifelor. Ambele utilitati sunt o rapace pompa absorbanta. Ceea ce si vrea Guvernul.

Urmărește-ne pe Google News