Doina Azoicăi spune că în materie de prevenţie trebuie să se treacă la o atitudine mai ofensivă și mai practică.

”La partea aceasta de prevenţie se pare că noi suntem în urmă cu mulţi ani faţă de alte ţări. Vorbim foarte mult de prevenţie, poate avem şi acte normative, dar, în realitate, nu se face nimic şi consecinţele se văd foarte clar din estimările acestea statistice, care, în esenţă, sunt doar vârful aisbergului fenomenelor morbide din România”, a declarat Azoicăi.

”Cred că de la această atitudine defensivă în problema prevenţiei trebuie să trecem într-o atitudine mai ofensivă, mai implicată, mai practică şi să încercăm să facem ceva”

Doina Azoicăi, șefa Societății de Epidemiologie

Președintele Societăţii Române de Epidemiologie spune că problema vaccinării pe tot parcursul vieţii este promovată atât în ţările Uniunii Europene, cât şi în întreaga lume, dar în România se face abstracție de acest lucru.

”Istoric am moştenit calendare de vaccinare care sunt adresate vârstei copilăriei şi este foarte bine şi trebuie să le menţinem în continuare, pentru că situaţia ne obligă să facem lucrul acesta”, a precizat medicul primar epidemiolog.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

”Din nefericire, parcă facem abstracţie sau închidem ochii vizavi de adultul tânăr, de adolescent, de adultul cu comorbidităţi, indiferent de grupa de vârstă la care se află, şi comorbidităţile ştim că sunt multiple în România. Istoric am rămas doar pe ideea sau pe practica vaccinării doar la categoriile de vârstă mică – la copii”, a conchis Doina Azoicăi.

FOTO: Ziarul de Iași

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI