Potrivit unor filmulețe distribuite pe rețelele de socializare, un grup de vorbitori de rusă, printre care un bărbat ce susține că este german, se oprește în fața unui stand al voluntarilor Prague Maidan. O discuție în contradictoriu începe între cele două părți, mai ales după ce un alt bărbat, care vorbește foarte bine rusă, se apropie de stand și le reproșează voluntarilor că fac propagandă.

La un moment dat, deranjată că este filmată, una dintre femeile din grupul de vorbitori de limbă rusă atacă o voluntară cu o umbrelă. Acest act de agresiune tensionează și mai mult situația, cele două grupuri începând să se îmbrâncească, să se jignească și să se înjure reciproc sub privirile altor persoane prezente în piață.

O voluntară a publicat fotografii pe rețelele socializare în care arată că a fost rănită la mână. „Am început să filmez și să spun că susținerea Rusiei în Cehia este o crimă. Apoi, două mătuși s-au îndreptat spre mine. Le-am spus să plece naibii de aici. Una dintre ele a lovit-o la cap pe doamna noastră cehă, care era foarte liniștită”, explică ea, precizând că unul dintre bărbați i-a transmis unui voluntar ceh că „ce bine că ne omoară Rusia”.

Poliția din Praga a anunțat că a deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele producerii acestui incident. Niciuna dintre persoanele implicate nu a fost reținută.

Urmărește-ne pe Google News