Alocaţiile de stat pentru copii se dublează

UPDATE ora 13.20 Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, proiectul de dublare a alocaţiei pentru copii. Proiectul a fost votat cu 179 voturi „pentru” şi 29 de abţineri.

PSD i-a acuzat pe cei de la PNL că şi-au scos cartelele din sistem pentru a nu li se înregistra votul. Potrivit listei de vot, PNL şi PMP au absentat, ceea ce arată că au scos cartelele, la momentul votului. De la USR, din 24 de deputaţi prezenţi, 3 au scos cartela, unul a bifat că nu votează, 9 au votat „pentru” şi 14 s-au abţinut.

Alocaţiile pentru copii, dublate în Parlament, la propunerea PSD. Pensiile speciale nu au mai ajuns la vot, s-a amânat şi reducerea TVA

Proiectul ajunge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis, iar partidele au posibilitatea de a ataca proiectul la Curtea Constituţională.

Potrivit proiectului PSD, alocaţiile pentru copiii până în doi ani cresc de la 300 de lei la 600 de lei, iar cele pentru copiii între doi ani şi 18 ani de la 150 de lei, la 300 de lei. Şi copiii cu handicap vor avea o alocaţie de 600 de lei, lunar. Impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei, potrivit ministrului Finanţelor Publice.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

UPDATE ora 15.30 S-a reluat şedinţa de plen, cu votul final. Bugetul Camerei Deputaţilor a fost votat. USR a anunţat că nu a susţinut proiectul.

UPDATE ora 13.00 Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi-a încheiat dezbaterile, iar la 13.15 urmează votul final, pe legea dublării alocaţiilor de stat pentru copii.

UPDATE ora 12.40 S-a reluat şedinţa de plen, cu dezbaterea pe proiectele aflate pe ordinea de zi. Între timp, legea de abilitare a Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a primit un aviz favorabil, în comisii, după ce iniţial avusese un raport de respingere.

UPDATE ora 12.20 Plenul Camerei Deputaţilor a luat o pauză pentru finalizarea raportului la legea de abilitare a Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.

După pauză se trece la vot.

A început dezbaterea pe dublarea alocaţiilor pentru copii

UPDATE ora 11.40 Plenul Camerei Deputaţilor a reuşit să voteze, după două ore de dezbateri în contradictoriu, doar bugetul Camerei Deputaţilor. Legea abilitării Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost retrimisă la comisie, pentru modificarea raportului.

A început dezbaterea legii privind dublarea alocaţiilor. PSD citează în plen din expunerea de motive din primăvară, când PNL forţa PSD-ul să majoreze alocaţiile, printr-un amendament la buget.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

„Astăzi, PSD susţine cu tărie dublarea alocaţiilor. Stimaţi liberali, nu aveţi nicio scuză şi ţine de competenţa guvernamentală să găsiţi soluţii, pentru că, nu e aşa, sunteţi extrem de competenţi”, a spus Daniel Suciu, în plen.

El a adăugat că speră ca PNL să nu se opună acestui proiect.

Victor Ponta a spus, la rândul lui, că Pro România va vota în favoarea dublării alocaţiilor.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu le-a spus parlamentarilor PSD să menţioneze sursa de finanţare a acestui proiect.

„Vorbim de un proiect în care dvs aţi inventat pokerul parlamentar. Vreţi dublarea dublării. Ce vreţi astăzi costă de trei ori mai mult. De unde vreţi să luăm banii? De la spitale, şcoli, ISU? Spuneţi de unde şi luăm banii şi facem dublarea dublării”, a menţionat Vîlceanu.

„Aşa cum s-a întâmplat cu fondul de pensii, vorbim acum despre alocaţii folosindu-le pentru jocuri politice. Impactul bugetar este de 2% din PIB, am depăşi limita impusă prin tratatele internaţionale. Folosiţi alocaţiile pentru un joc cinic”, a spus Stelian Ion, acuzându-i pe cei de la PSD de „joc politic”.

„Gândiţi-vă dacă aruncaţi ţara în aer sau daţi dovadă de responsabilitate”, a declarat şi vicepremierul Raluca Turcan.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Liberalii nu au reuşit să aducă la vot legea alegerii primarilor în două tururi

UPDATE ora 11.30 PSD a reuşit să impună sistarea discuţiilor pe tema alegerii primarilor în dou tururi de scrutin. S-au înregistrat 148 de voturi pentru, 40 contra şi 96 de abţineri.

Liderul USR, Dan Barna a venit la tribună şi a criticat decizia Parlamentului.

„În acest moment, solicităm Guvernului să îşi asume răspunderea sau să dea Ordonanţă de Urgenţă, pentru alegere primarilor în două tururi de scrutin”, a spus Barna.

Victor Ponta a spus, la rândul lui, că Ludovic Orban a „aruncat pisica în curtea Parlamentului” pe acest subiect, iar Parlamentul, astăzi, i-a aruncat-o înapoi.

PNL şi USR cer dezbaterea alegerii primarilor în două tururi în şedinţa de plen

UPDATE ora 10.50 PNL a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de plen a alegerii primarilor în două turiri de scrutin şi a preşedinţilor de CJ-uri, prin votul consilierilor locali.

UDMR a anunţat, prin deputatul Marton Arpad, că nu va vota niciodată o astfel de lege, cu mai puţin de un an înainte de alegerile locale.

USR, prin vocea lui Stelian Ion, a cerut, la rândul lui, introducerea pe ordinea de zi a alegerii primarilor în două turiri. „Vreţi debaronizarea acestei ţări? Haideţi să votăm”, a spus Stelian Ion, care a acuzat că se tergiversează luarea unei decizii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a cerut o decizie a comitetului liderilor.

Alfred Simonis, de la PSD, a anunţat că nu există consens în comitetul liderilor, pentru acest proiect şi că nu poate fi introdus pe ordinea de zi.

PSD afirmă că raportul pe această lege trebuie să vină doar de la comisia specială comună pentru legile electorale. „Nu puteţi supune votului ceva pentru care nu există uninimitate şi mai ales, aceste proiecte nu mai sunt la Camera Deputaţilor”, a spus deputatul Florin Iordache.

„Ceea ce se întâmplă astăzi este un abuz de drept”, a acuzat Stelian Ion, de la USR. El a precizat că PSD bochează această lege în comisii, iar plenul este în imposibilitatea de a da o decizie. „Plenul trebuie să ia o decizie”, a afirmat el.

UPDATE ora 10.50 Solicitarea PNL de retrimitere la comisie, pentru două săptămâni, a proiectului privind reducerea TVA a fost votată în plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi şi nu mai ajunge la vot.

S-au înregistrat 137 de voturi pentru și 136 de voturi împotrivă.

PNL cere şi retrimiterea proiectului privind reducerea TVA la comisie

UPDATE ora 10.30 PNL a cerut retrimiterea la comisie şi a proiectului privind reducerea TVA de la 19% la 16% şi a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, începând din anul 2020.

Florin Roman, de la PNL, a spus că proiectul este al lui şi şi-l asumă în continuare, politica liberală fiind de reducere a taxelor.

„Domnul Teodorovici spunea că în România curge lapte şi miere, şi am găsit fiere. Ceea ce propunem noi astăzi este nu să dăm la o parte acest proiect, ci să ne asigurăm că este legal. După aceea, o să propun Guvernului prorogarea acestui proiect cu un an de zile, pentru a echilibra ţara, după dezastrul lăsat de PSD”, a spus Roman.

El s-a lansat într-un atac la adresa PSD.

„Vreţi să vă răzbunaţi pe PNL ? Greşiţi ! Vă răzbunaţi pe România şi veţi plăti şi pentru această aronganţă Vreşi să arătaţi că sunteţi tari în Parlament, dinamitaţi România doar pentru a vă poziţiona în interiorul PSD. Fac apel la responsabilitate, dacă mai poate fi vorba de aşa ceva. Dacă nu, avem instrumentele constituţionale pentru a opri PSD”, a spus liberalul.

„Cât de cinic poţi să fii, să iei bani de la copii. Vă amintiţi această frază domnule antevorbitor?”, i-a replicat Alfred Simonis.

El a continuat: „Dacă vreţi amânare, înseamnă că aveaţi doar încredere în Guvrnul PSD să aplice aceste măsuri”.

Scandal între PSD şi PNL. Bacalbaşa, către Roman: „Aţi profanat injurii!”

Între deputatul Nicolae Bacalbaşa şi Florin Roman a avut loc un schimb de replici, în timp ce libealul vorbea la tribuna plenului.

Liderul de grup al PNL-ului i-a cerut să nu mai vocifereze: „Ușurel domnule Bacalbașa, aici nu e circ. E Parlamentul României. Pentru astfel de situații luați ceea ce trebuie”.

Bacalbaşa a venit la tribună să acuze că liberalul „a profanat injurii la adresa sa” şi l-a acuzat de „delir”.

„Vreau să spun că data trecută când nu a vrut să plece 10 minute de la microfon, mirosea violent a alcool. Acum nu l-am mirosit, nu știu, dar după discursul său pot să spun, ca medic, cu toată responsabilitatea, ca aceasta se numește din punct de vedere psihiatric delir, iar din punct de vedere al lumii din care provin se numeste mârlănie”, l-a atacat Bacalbașa pe Florin Roman.

„Poate a proferat injurii”, l-a corectat deputatul PMP Petru Movilă.

„Regele a murit, trăiască regele. Bufonul a rămas același. De la bugetul de anul trecut, când se dezbătea bugetul, la o oră târzie în noapte, îmi amintesc că bufonul se auzea: „Haideți să încheiem, nu mi-am luat pastilele”. V-am adus pastilele! Poate vă liniștiți”, a răspuns Roman.

UPDATE ora 10.27 Solicitarea PNL a fost respinsă, la diferenţă de un vot. Proiectul privind dublarea alocaţiilor rămâne pe ordinea de zi.

PNL cere retrimiterea legii privind dublarea alocaţiilor, la comisie

UPDATE ora 10.15. Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a început, miercuri, cu mai multe certuri între cei de la PSD şi cei de la PNL şi USR.

Potrivit unor surse, liberalii încearcă să introducă pe ordinea de zi legea alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, a cerut în plenul Camerei retrimiterea la comisie a proiectului de lege privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, de la tribună, cu liberalii nu doresc majorarea alocaţiilor. El a amintit că în februarie, câd PNl a depus un amendament pentru majorarea alocaţiilor, PSD a găsit bani pentru a aplica această măsură.

„PNL este populist”, a mai spus Simonis.

UDMR a spus că este de acord cu retrimiterea la comisie a proiectului, pentru a vedea punctul de vedere al Guvernului, dar, ulterior, va vota dublarea alocaţiilor.

Varujan Vosganian, de la ALDE, a arătat că este vorba doar despre o dispută între PSD şi PNL. „Fiecare vrea să arate că are dreptate, este riscant. Nu vreau ca ALDE să intre în jocul ăsta. Să fie retrimisă la comisie, să vedem impactul bugetar”, a spus Vosganian.

Florin Roman a revenit la microfon şi a spus că nu ştie de unde a înţeles PSD că PNL nu este de acord cu dublarea alocaţiilor pentru copii. „Vrem ca într-adevăr acest proiect să fie lege, pentru că nu cereţi impactubugetar şi punctul de vedere al Guvernului, astfel că poate fi atacat la CCR”, a spus el.

Votul este unul final, în Camera Deputaţilor, care este for decizional pe cele trei proiecte de lege.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu a criticat dur votul privind dublarea alocaţiilor şi reducerea TVA de la 19% la 16%, spunând că impactul asupra bugetului va fi de 6 miliarde de lei pentru alocaţiile copiilor şi 11,8 miliarde de lei din reducerea TVA.

”Asta înseamnă, doar din alocaţii, deficitul să se ducă la 4,13%, alături de reducerea TVA se duce la 5% cu deficitul. Clasa politică se joacă cu focul astăzi în România şi nu-mi fac mie rău, nu fac rău PNL, ci fac rău românilor, pentru că ce s-a întâmplat azi în Parlamentul României este văzut de pieţele internaţionale, iar dacă se întâmplă ceva cu costul de finanţare al României este vina oamenilor iresponsabili care aruncă astăzi ţara în aer. Vom găsi soluţii”, a spus ministrul.

El a precizat că unele din proiecte au şi probleme tehnice şi de constituţionalitate.

„Până la urmă, politicienii români trebuie să înţeleagă că nu ne fac nouă rău, PNL-ului sau lui Florin Cîţu, ci fac rău românilor, atuncând ţara în haos. Asta se întâmplă azi în Parlamentul României, dintr-o răzbunare copilărească”, a mai spus Florin Cîţu.

Eliminarea pensiilor speciale ajunge la CCR

Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat, marţi, că parlamentarii Uniunii susţin proiectul privind abrogarea pensiilor speciale, însă a indicat că probabilitatea să fie atacat la CCR de PSD este una foarte mare.

„Săptămâna trecută s-a creat un spectacol, au fost aduşi reprezentanţii tuturor categoriilor profesionale afectate de tăierea acestor pensii speciale, s-a creat o piesă de teatru spectaculoasă în comisie, s-a amânat pentru astăzi, astăzi am văzut un consens foarte frumos şi remarcabil. Probabil că există o vulnerabilitate de constituţionalitate, dar este un pas înainte important. (…) Existând un cadru legislativ pe care se bazează pensiile speciale ale magistraţilor probabilitatea ca această lege să fie atacată este una foarte mare”, a declarat Barna la B1 Tv.

Comisia de muncă a eliminat, marţi, toate pensiile speciale, cu excepţia celor din sistemul de apărare şi ordine publică.

În plus, comisia de muncă a adoptat un amendament PSD, prin care alocaţiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei, iar pentru copiii de până în 2 ani, de la 300 la 600 de lei.

De asemenea, comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat, tot marţi, un raport favorabil asupra unui proiect privind reducerea TVA de la 19% la 16% şi a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, începând din anul 2020.

”Nu e un proiect al PNL, este un proiect iniţiat de un parlamentar. E o mare diferenţă între proiectele iniţiate de parlamentari individuali şi proiectele PNL”, a declarat Ludovic Orba, marţi, despre votul din comisia de buget-finanţe, el anunţând că Guvernul nu susţine o astfel de măsură.

Potrivit G4media, datele CNPP din luna noiembrie 2019 arată că beneficiază de pensie specială:

  • 606 foşti angajaţi ai Curţii de Conturi
  • 1.797 foşti grefieri şi alţi foşti angajaţi ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor
  • 1.444 foşti piloţi ai Aviaţiei Civil
  • 792 foşti parlamentari şi funcţionari publici din parlament
  • 845 foşti diplomaţi
  • 3.861 foşti judecători şi procurori



   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI