Potrivit lui Popescu, este vorba despre un „ajutor ţintit”, acordat persoanelor bolnave, care folosesc dispozitive medicale ce consumă cantităţi importante de energie, ajutor ce poate fi acordat prin intermediul unor vouchere.
Totodată, ministrul a spus că pot fi acordate ajutoare pentru plata facturilor la energie şi persoanelor care au mai mulţi copii, tot prin vouchere, fără să ofere alte detalii.
El a precizat că decizia acordării voucherelor se va face ținând cont doar de cine stabilește legea că are nevoie. „Soluţia de declaraţie (n.red. – pe proprie răspundere) poate fi o soluţie, dar ea poate să nască abuzuri, poate la un moment dat să nască alte probleme şi alte complicaţii, când lucrurile simple se pot rezolva direct, ţintit, către acele familii care se stabileşte prin lege că au nevoie”, a mai spus Popescu.
Ce prevede legea în acest moment
Executivul condus de Nicolae Ciucă a adoptat pe 1 septembrie modificările la ordonanța privind plafonarea și compensarea în energie. Concret, prețurile la energie pentru populație au rămas neschimbate, dar au scăzut pragurile de consum.
Care sunt pragurile de consum din noua ordonanță:
- 0,68 lei/kWh pentru românii care au consumat în 2021 între 0 și 100 kWh lunar
- 0,8 lei/kWh pentru românii care au consumat în 2021 între 100,01 și 255 kWh lunar. Pragul anterior era de 300 kWh
Prin această ordonanță, Guvernul a extins perioada plafonării preţurilor până la 31 august 2023.
În acest context, premierul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis că agreează propunerea PSD, ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent, nu la cel din 2021.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro