Barba de călugăr și straiele populare îl transformă într-un personaj aparte pe Ruben Stănilă. Fostul pădurar e considerat un adevărat vraci de sătenii din Pojoga, un sat izolat de la granița județelor Hunedoara și Arad. Moțul, după cum îi spun sătenii, a învățat încă de mic de la bătrâni despre tainele florilor și ale plantelor medicinale. Spune că le cunoaște după numele lor țărănesc, dar și după denumirea latinească, notează Ziarul Hunedoreanului.
După ce a urmat liceul silvic în Timișoara, Ruben Stănilă a lucrat timp de 10 ani ca brigadier silvic și alți 20 a fost pădurar. În anii de muncă, bărbatului i-a plăcut să cutreiere pădurile și munții ca să caute leacurile oferite de natură. În vârstă de 57 de ani, bărbatul deține o colecție impresionantă de cărți vechi despre însușirile plantelor vindecătoare.
::placeholdeR–>
Oamenii din Pojoga îl descriu ca fiind un om misterios care s-a încăpățănat să nu renunțe la tradițiile de pe vremea dacilor. „Vraciul” are opt fete și locuiește într-o casă modestă, la marginea satului.
Nu are nevoie de televizor sau de internet. Se mândrește că a adunat în pod o adevărată comoară. Are numeroase cutii în care păstrează plante puse la uscat. Din acestea face ceaiuri și tincturi despre care spune că ar vindeca orice boală.
Totodată, deține o colecție de costume populare și de cărți. Unele dintre volume sunt vechi de aproape 300 de ani și sunt scrise în alfabetul chirilic pe care Ruben îl deslușește cu ușurință.
„Fiecare plantă are un timp al ei când trebuie culeasă. Este bine să culegem florile pe lună plină, atunci seva lor este mai concentrată, iar rădăcinoasele pe lună seacă”, a povestit Ruben, pentru sursa citată.
Fostul pădurar spune că a aflat din cărți tainele plantelor folosite de strămoșii noștri pentru a alina durerile. În caietele sale, Ruben și-a notat numele și proprietățile ierburilor, dar și rețetele vindecătoare pe care le-a testat de-a lungul anilor.