Taraboiul politic dambovitean continua cu actul II. Va fi mai scurt, datorita renuntarii la demisie a lui Traian Basescu, chiar cu riscul pierderii de imagine. Dar mai crancen decat primul. Pana la referendum, ambele tabere vor folosi toate armele si se vor bombarda cu toate mizeriile posibile. De la dosare pregatite de mult si pana la diversiuni, facaturi si manipulari de ultima ora ale electoratului. Disputa democratica rationala va fi inlocuita de un arsenal imund de invective si acuze adesea fara acoperire. Racnite la microfoane, in piata mare in weekend si 24 de ore din 24 in show-urile (pentru ca dezbateri civilizate nu sunt) de la tv.
Adeptii lui Basescu ii vor vitupera adversarii ca dusmani nu doar ai lui, ci, in primul rand, ai interesului national. El insusi ? e deja in campanie ? va induce populatiei ideea ca e un martir al luptei contra oligarhilor, a coruptiei. Va veni cu o cauzistica grava, vizand nume grele din ‘monstruoasa coalitie’. La randul lor, adversarii il vor infatisa ca un om disperat, un vrajmas al democratiei, al Constitutiei. Vor stoarce dosarele Flota si Casa Mihaileanu, poate si altele. De urmarit mai ales prestatia PSD, in care deja apar accente de aroganta stiute de dinainte de 2004, cand era la putere. De fapt, si acum e. Dupa 20 mai, actul III. Traian Basescu va reveni la Cotroceni. Nu fara inca o batalie determinata tot de neclaritatile din Constitutie. Referendumul nu va fi valid, indiferent de optiunea Da/Nu a participantilor: absenteismul va depasi 50% din listele electorale. Ciclul ‘Imposibila impacare’ va fi reluat rapid. Cu aceiasi actori si un singur platitor: tara. Parca mai dezbinata pana si fata de cum era in 1990. Ii lipseste acut o lege a lustrarii intregii actuale clase politice. Dar asta e o iluzie.