Maria (44 de ani) dezvăluie pentru Libertatea cât de important este pentru o vrăjitoare să ajungă în casa victimei. Ne exemplifică povestindu- ne cazul unei celebre avocate din Bucureşti. “Într-o zi, făceam curat în casă. Aveam un căţel, căruia îi cădea părul. Soacră-mea a strâns un ghemotoc şi mi-a reproşat că am umplut casa de păr. I-am zis să-mi dea ghemotocul ăla să-l arunc. Nu a vrut şi mi-a zis că o să îmi arate o şmecherie. Într-o altă cameră, socrul meu îi tăia unghiile de la picioare unei cumnate. Cum le-a văzut, soacră-mea i-a şi spus unei fete din casă: «Ia dă-mi şi unghiile alea, fă». Le-a pus pe toate într-o cârpă şi ne-a zis: «Luaţi astea, duceţi-vă la avocată şi ascundeţi-le prin casă».

Ne-am dus la femeie acasă să-i descântăm, vezi Doamne, şi i-am aruncat pe sub pat şi prin sertare tot ce ne dăduse soacră-mea. După trei zile, ne pomenim cu avocata la poartă. Avea portbagajul maşinii plin – făină, ulei, o găleată cu ouă, lumânări, tămâie, batice, 10 metri de mătase, adică tot ce-i cerusem noi – şi i-a zis soacră-mii: «Scăpaţi-mă de farmece, că am găsit prin casă tot felul de prostii». Atunci, pe moment, m-am bucurat, dar în acelaşi timp m-am gândit cum poate cineva să fie atât de prost încât să creadă în toate bazaconiile astea…”, ne-a povestit vrăjitoarea Maria.

«Uite aici 2.500 $. Dacă mă rezolvaţi, vă dau şi mai mulţi»

“Când a intrat în casă la noi, avocata a scos 2.500 de dolari, i-a pus pe masă şi ne-a zis: «Uite aici 2.500 de dolari. Dacă mă rezolvaţi, o să vă dau şi mai mulţi». La care soacră-mea i-a zis: «Dar banii ăştia nu sunt pentru mine! Ei trebuie sacrificaţi, ca să se spargă blestemul» şi a pus dolarii într-o bucată de pânză. În acelaşi timp a trimis o ucenică să învelească nişte hârtii şi o fiolă cu gaz într-o cârpă la fel cu aceea în care aşezase banii avocatei.

Când femeia nu a fost atentă, a schimbat cârpele. Apoi a pus-o pe avocată să ardă ghemotocul cu bani, vezi Doamne, dar în el erau hârtiile. Femeia a făcut ce i s-a cerut, deşi ştia că acolo se aflau 2.500 de dolari. Când şomoiogul a luat foc, în câteva secunde a explodat şi fiola cu gaz. Avocata s-a speriat atât de tare că nici nu mai putea să vorbească. «Ai farmece mari făcute», i-a spus soacră-mea şi i-a zis că e nevoie de mai mulţi dolari. Până la urmă i-a luat o grămadă de bani avocatei. Şi o maşină”, dezvăluie Maria.

Citeşte şi: Video exclusiv | O celebră vrăjitoare dezvăluie, în premieră, escrocheriile colegelor de breaslă: «E vrăjeală»

Ghicitoarea Maria dezvăluie: Cele mai tari 4 trucuri ale vrăjitoarelor

 
 

Urmărește-ne pe Google News