Nu au fost înregistrate victime, transmit polițiștii, care precizează că nu sunt nici persoane izolate, accesul în satul Vadu Roşca fiind posibil pe o rută alternativă, prin comuna Suraia.
„În această seară, în jurul orei 19.37, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năneşti s-au sesizat cu privire la faptul că pe DJ 204 D una dintre extremităţile podului peste râul Putna (spre Vadu Roşca), care face legătura între satele Vulturu şi Vadu Roşca, s-a prăbuşit”, a anunțat IPJ Vrancea.
Potrivit șefului Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, podul se afla în lucru, iar prăbușirea acestuia s-a produs din cauza precipitațiilor din ultimele zile, unul din maluri fiind „mâncat” de apă.
„Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar la această oră, specialiștii Direcției Tehnice din Consiliul Județean Vrancea, alături de reprezentanții administrației locale din Vulturu, se află la fața locului pentru a evalua toți factorii din cauza cărora capătul de pod s-a prăbușit. La fața locului se mai află și echipaje ale Poliției care dirijează șoferii ajunși în zonă”, a scris sâmbătă seară Cătălin Toma pe pagina sa de Facebook.
„Deja a fost identificată o rută ocolitoare, prin comuna Suraia, iar șoferii sunt rugați să evite zona afectată în perioada următoare. Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Vrancea va solicita firmei care are în lucru reabilitarea podului de la Vadu Roșca toate detaliile privind soluțiile de lucru alese în zonă, în condițiile în care de câteva zile se știa că va ploua și erau necesare măsuri suplimentare pentru protejarea lucrării”, a precizat acesta.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro