Ieşeanca Natalia Nichifor a decis, la 76 de ani, să renunţe la cei 25 de ani de căsnicie petrecuţi alături de mai tânărul ei soţ, Toadere, în vârstă de numai 71 de ani. Motivul femeii e clar: nu mai suportă crizele de gelozie ale bărbatului.

“Nu mai suport cum mă tratează”, se plânge femeia, care povesteşte că Toadere al ei e un bărbat foarte gelos. “Când îl apucă, îmi spune cuvinte aşa de urâte, încât nici nu pot să le reproduc. Nu mă ajută la gospodărie, iar pentru că e aşa gelos, nici nu lasă pe altcineva să o facă. Crede că toţi bărbaţii au bucurii la mine”, povesteşte supărată bătrâna. Ba, mai mult, se pare că moşul mai are şi patima băuturii. “De necaz, cică. Da, ce necaz are, Doamne iartă-mă?!”. Toadere a fost şofer o viaţă întreagă, iar de când s-a pensionat parcă nu îşi mai găsea locul. Când credea că soţia lui o să-l ajute să se mai liniştească, s-a trezit că Natalia lui este mai mult plecată.

“Odată se-mbracă şi pleacă. Dispare aşa, fără să zică. Azi s-a trezit la 4.00 dimineaţa, şi dusă a fost”, povesteşte omul necăjit. “Dacă vrea să divorţeze, n-are decât. Eu am făcut tot, am îngrijit- o, că e bolnavă şi acum vrea să mă lase? Treaba ei, ea pierde”, spune ridicând din umeri Toadere. Bărbatul nu ştie ce va face mai departe. Casa e a soţiei, iar aceasta nu pare dispusă să-i dea nici un fir de aţă. “Am muncit ani la rând, când am venit aici nu era nici măcar un gard”, a povestit Toadere. “Eu am sădit pomii, eu m-am ocupat de grădină. Avem şi-un brad. L-am adus eu din pădure şi l-am plantat când ne-am căsătorit. Acum e mare…”, încheie nostalgic bărbatul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News