Era împreună cu alţi 5 conaţionali

A făcut-o atât de bine, încât mulţi dintre cititorii săi l-au rugat apoi să le fie şi lor ghid prin Nepal. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, când Sega era împreună cu alţi cinci români în Pokhara şi s-a pornit cutremurul ce avea să producă daune imense şi să fure vieţile a peste 5.000 de oameni.
“Pământul a început să se scuture nărăvaş sub picioarele noastre. Două minute interminabile. La Patan şi Bhaktapur, temple vechi de sute de ani, cădeau peste turişti şi credincioşi”, a povestit, pentru Monitorul Express, Segărceanu, care cu doar o zi înainte a avut o discuţie parcă premonitorie despre cutremure cu prietenul său nepalez Rup Lama.
Sâmbătă, după seism, românul a încercat ore în şir să dea de acesta, iar când într-un final a aflat că e teafăr, s-a întristat la vestea că Lama a rămas pe drumuri.

Aşezarea a fost distrusă complet

“Satul lui aproape că nu mai există, mulţi au fost afectaţi. El era în drum spre spital, ajutând răniţii. Mergeau pe jos, căci ambulanţele nu pot ajunge la oamenii de lângă «mănăstirea galbenă»”, a povestit Sega, care a apelat imediat la admiratorii români pentru a-l ajuta pe Lama, el însuşi un personaj în carte.
Octavian le explică acelora care vor să ajute că o familie nepaleză are nevoie de doar un dolar ca să trăiască o zi.
Conturile sunt: RO65INGB0000 999900239331 (RON) sau RO45INGB 0000 999900847202 (EUR) – Octavian Segărceanu, cu mesajul HELP NEPAL.

Copil salvat de sub ruine

După seismul de 7,8 grade, în mod uimitor, sub ruine încă mai sunt găsiţi supravieţuitori. Recent, a fost scos de sub dărâmături un bebeluş de doar patru luni, care e în stare stabilă.
În mod uimitor, sub clădirile prăbuşite, încă mai există supravieţuitori
Tot ieri, Nepalul a cerut statelor să nu mai trimită echipe de salvare, deoarece sunt deja prea multe, iar aeroportul din Kathmandu, dotat cu o singură pistă, abia mai face faţă numărului de zboruri ce transportă ajutoare. România a anunţat ieri că va sprijini Nepalul cu 50.000 de dolari.  (Andreea Ciocănel)

Arădeanul Zsolt Torok, blocat pe munte

Într-o situaţie disperată se găseşte şi un român surprins de avalanşa din Himalaya. Alpinistul arădean Zsolt Torok e singurul dintre cei patru români rămaşi în tabăra de bază de pe Everest.
Zsolt Torok are probleme la picioare
“Nici un şerpaş nu mai vrea să urce, aşa că orice tentativă de continuare a ascensiunii e blocată. Are picioarele afectate de perioada cât a stat în tabăra 1 şi nu se poate deplasa pe jos până în Lukla. Încearcă să beneficieze de asigurare pentru a fi transportat cu elicopterul în Kathmandu”, a explicat Marius Iliescu, un alpinist care a revenit în ţară înainte de cutremur. (Cristian Cotuna)
FOTO PRINCIPALA – Iudita Pelea

Urmărește-ne pe Google News