Aveau două case, terenuri şi maşini
“În urma succesiunii după mamă, lui Bogdan Vlădan i-ar reveni doar 25% din valoarea bunurilor părinţilor săi, iar singurul mod legal prin care poate să apere o parte din aceste bunuri e ca şi el, la rându- l său, să se constituie parte civilă alături de celelalte părţi din dosar şi să ceară daune morale”, a explicat avoc a t a Ionela Vasile (foto), pentru Libertatea.
Conform ultimei declaraţii de avere, poliţistul Gheorghe Vlădan şi soţia sa, Florina, pe care a împuşcat-o în cap, deţineau două terenuri, două case şi trei maşini.
Îşi vizitează părintele săptămânal
Chiar dacă la începutul lunii trecute, atunci când tatăl său, Gheorghe Vlădan, a ucis două persoane şi a rănit alte şase, Bogdan a intrat în stare de şoc, în ultima vreme tânărul pare să-şi fi revenit. Potrivit unor apropiaţi ai familiei, băiatul ar fi spus că nu poate renunţa la părintele care i-a mai rămas, chiar dacă acesta este singurul vinovat de moartea mamei sale, pe care a ucis- o împuşcând-o în cap. Bogdan, care îşi vizitează tatăl săptămânal şi-i duce pachete cu mâncare, ar fi mărturisit că-i va fi aproape mereu părintelui său. l Monica Stan