RĂSPUNS: Potrivit Art. 167, Cod de procedură civilă, când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată competente şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. Dacă e necesar, instanţa va dispune şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central. Instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Dar, atenție! Dacă cel citat se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă, toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sancţionat cu amendă judiciară.