Aşa se face că, după ce sunt purtaţi de la un ghişeu la altul şi puşi să scrie memorii peste memorii, oamenii ajung să fie programaţi în audienţă după luni întregi. E şi cazul unui bucureştean care a reuşit “performanţa” de a obţine o întrevedere cu edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, peste 7 luni!

“Am o problemă cu o casă. De la începutul lui iulie tot încerc să intru în audienţă la primarul general. Abia pe 12 februarie 2009 am fost programat”, ne-a spus supărat Sorin Preda (52 de ani).

Am vrut să vedem cât durează şi prin ce “cazne” trebuie să treacă un bucureştean care vrea să intre în audienţă la primarul de sector şi la cel al Capitalei. Aşa că am inventat o problemă şi am luat la rând primăriile. După două zile de alergătură, nu am reuşit să ne vedem cu nici unul dintre edili.

 
 

Urmărește-ne pe Google News