Cât costă cursurile

Şcoala Informală de IT livrează cursuri în Oradea, Cluj, Timişoara, Bucureşti şi Iaşi pentru cei ce vor să obţină un job în Quality Assurance, Web Development, Java/ Android development şi Project Management. Circa 170 de oameni au absolvit, până în prezent, programele instituţiei educaţionale private, care durează între patru şi şase luni. “Cursurile costă între 900 şi 1.400 de euro, în funcţie de complexitatea lor, iar banii pot fi plătiţi în mai multe tranşe. Considerăm că oamenii care participă la cursurile noastre fac o investiţie în viitorul lor. Dacă le-am oferi gratuit, cred că oamenii nu le-ar lua foarte în serios”, afirmă preşedintele şcolii.

Rată de succes impresionantă

Un procent de 75- 80% dintre absolvenţii şcolii reuşesc să se angajeze într-o companie din IT la finalul cursurilor. “De asemenea, mulţi dintre absolvenţii noştri care nu se angajează într-o companie la finalul cursurilor preferă să lucreze pe cont propriu”, precizează Văduva. Perspectiva unui salariu mai bun reprezintă principalul motiv pentru care oamenii aleg să se înscrie la cursurile şcolii. “Cineva care termină un curs de Quality Assurance se poate angaja pe un salariu de început de 1.700 – 1.800 de lei lunar. Altcineva, care trece printr-un alt curs, mai complex, poate obţine şi 3.500 sau 5.000 de lei net lunar. Dar sumele variază şi în funcţie de oraşul în care se găsesc absolvenţii”, adaugă Văduva.

Criterii de selecţie

Media de vârstă a cursanţilor şcolii este de 25-26 de ani, iar 70% dintre ei au studii superioare. Printre cei care au absolvit programele instituţiei particulare de training se numără profesori, ingineri, muzicieni, arhitecţi sau militari. “Noi nu ne adresăm şomerilor, ci oamenilor care au demonstrat deja că au succes în anumite domenii. Când îi alegem pe viitorii cursanţi ne uităm la trei lucruri. Primul este gradul lor de motivare. Al doilea – gradul de cunoştinţe tehnice, iar al treilea este reprezentat de cunoştinţele de limbă engleză”, adaugă Văduva.

Când se ţin cursurile

Cursurile se ţin în timpul săptămânii, luni şi miercuri, câte trei ore în fiecare zi sau în weekend, timp de şase ore consecutive. “Pentru o oră petrecută cu profesorul, fiecare cursant ar trebui să lucreze, individual, două ore”, menţionează preşedintele Şcolii Informale de IT.
Vezi mai multe pe cariera. ejobs.ro

Urmărește-ne pe Google News