Băiatul a aşteptat până când în apropiere erau mai multe domnişoare, iar apoi a fugit spre un stlp, pe care a vrut să îl escaladeze în viteză şi să se dea practic peste cap. Din nefericire pentru el, faza nu prea i-a reuşit, iar tânărul a căzut la pământ, strârnind râsul celor prezenţi. Astfel, dacă vreţi să păreţi grozavi în faţa vreunei domnişoare sau a oricui altcuiva, nu încercaţi să faceţi grozăvii, pentru că în loc să păreţi atotputernici, veţi ajunge de râsul lumii.