De curând, legea prevede că, de la dosarul ce trebuie depus la “Permise şi Înmatriculări”, nu poate lipsi un document eliberat de Administraţia financiară. El atestă faptul că taxa a fost plătită şi nerestituită. Noul proprietar trebuie să solicite unităţii financiare pe raza căreia locuieşte o adeverinţă prin care ANAF-ul atestă că în cazul maşinii tranzacţionate nu a fost restituită taxa de poluare. “Fără acest document nu se efectuează transcrierea vehiculului pe numele noului proprietar. Se urmăreşte ca toate autovehiculele, chiar şi cele înmatriculate înainte de 1.01.2007, să achite această taxă. Astfel se evită situaţia ca noul proprietar să fie obligat să bage din nou mâna în buzunar pentru a achita o taxă”, ne-a declarat comisarul-şef Dan Moşescu, şeful Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Actele necesare la dosar
• cerere-tip, scrisă de mână;
• cartea de identitate a vehiculului, original şi copie;
• fişa de înmatriculare (scrisă de mână) cu viza de luare în evidenţă la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale şi viza de înstrăinare de care aparţine vânzătorul;
• actul de proprietate (contract de vânzare – cumpărare sau o factură pentru firme);
• certificatul de autenticitate eliberat de R.A.R. (valabil 60 de zile);
• inspecţia tehnică periodică (ITP) valabilă;
• poliţa de asigurare obligatorie (RCA), eliberată pe numele noului proprietar;
• chitanţa reprezentând plata taxei de înmatriculare auto (60 de lei achitaţi la Taxe şi Impozite locale);
• chitanţa reprezentând contravaloarea unui certificat de înmatriculare (37 de lei, achitaţi la CEC);
• certificatul de înmatriculare vechi
• plăcile vechi de înmatriculare;
• contravaloarea noilor plăci de înmatriculare;
• actul de identitate al proprietarului sau certificatul fiscal de înregistrare al firmei;
• adeverinţa ANAF care atestă nerestituirea taxei de poluare.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!