Grupul ROCAST angajează un Director de Vânzări Zonal, în Cluj. Jobul presupune peste 5 ani de experiență în Vânzări, o pregătire tehnică (mecanică, instalații sau construcții). De asemenea, pentru că vei coordona activitatea agențiilor de vânzări din Cluj și din județele limitrofe, este nevoie să ai permis auto categoria B. Vei primi mașină de serviciu, laptop și telefon mobil, salariul va reflecta realizările tale și vei primi și bonusuri atractive. Aplică aici.
TYMBARK MASPEX ROMANIA are 6 posturi disponibile pe poziția de Area Business Developer. Pentru a te califica, este nevoie să vorbești fluent limba engleză, să ai experiență de peste 6 luni în vânzări (cunoașterea pieței de FMCG reprezintă un avantaj). De asemenea, îți vor fi necesare abilitățile de comunicare și de negociere și va trebui să fii disponibil pentru deplasări. Vei gestiona portofoliul de clienți existenți și vei prospecta piața pentru a găsi clienți noi. Vei monitoriza atât activitatea promoțiilor companiei, cât și concurența. Pentru activitatea ta, vei fi recompensat cu un pachet salarial atractiv, bonusuri în funcție de rezultate și mașină și telefon de serviciu. Înscrie-ți CV-ul pe eJobs.
Holz Expert Industry este în căutarea unui Director Financiar, cu peste 3 ani de experiență în domeniu, pentru a lucra în Rădăuți, Suceava. Este nevoie să ai abilități foarte bune de analiză și sinteză, să fii organizat și să cunoști bine activitățile de bugetare, analiză financiară și management al profitului. Vei coordona activitatea biroului financiar, vei alcătui bugetul de venituri și cheltuieli și vei urmări proiecțiile cash flow-ului. În plus, una dintre responsabilitățile tale principale va fi de a recomanda îmbunătățiri ale sistemelor financiare, în companie. Află mai multe pe eJobs.
Marquardt Schaltsysteme caută un HR Business Partner, cu peste 2 ani de experiență în Resurse Umane, pentru a lucra în Sibiu. Cunoștințele avansate de limba engleză și studiile superioare terminate sunt obligatorii. Este nevoie să te mai pricepi la operarea MS Office, la atragerea și la retenția angajaților în companie. Vei lucra împreună cu managerii celorlalte departamente, pentru a planifica acțiunile companiei, vei coordona proiectele de recrutare și te vei ocupa de procesele de recrutare și de integrarea noilor angajați. Pachetul salarial este atractiv și include un al 13-lea salariu, reduceri la tot felul de servicii și recompense pentru idei utile companiei. Informații în plus găsești aici.
Wyser recrutează un Development Manager, cu peste 5 ani de experiență în muncă. Compania pentru care vei lucra activează în domeniul retail, iar tu te vei ocupa de realizarea unei strategii eficiente de vânzări, pentru o creștere financiară durabilă. Ca urmare, este nevoie să ai experiență în dezvoltarea de strategii B2B, în people management și în dezvoltarea unui brand de la înființare. Mai multe detalii găsești aici.
DRÄXLMAIER își mărește echipa cu un Project Coordinator, în Timișoara. Pentru a te califica, este nevoie să ai studii tehnice sau în inginerie, să ai peste 3 ani de experiență practică în Project Management și să ai cunoștințe economice de bază. Cunoașterea limbii engleze este obligatorie, iar limba germană reprezintă un avantaj. Vei fi responsabil de implementarea și urmărirea proiectelor companiei și de raportarea analizelor. Click aici pentru a aplica.
Competence Call Center (CCC) angajează un Business Analyst/ Service Delivery Manager, în București. Jobul presupune peste 2 ani de experiență într-o poziție de conducere într-un call center, o gândire analitică și studii terminate în analiză sau administrare business. Te vei asigura că sunt atinse targeturile proiectelor, vei implementa proceduri de optimizare și vei lucra permanent la îmbunătățirea proceselor. Compania îți oferă un pachet salarial motivant și bonusuri în funcție de rezultate. Aplică pe eJobs.