În topul celor mai bine plătite trei locuri de muncă ale acestei luni sunt lucrătoarele din zona pornografiei legalizate, IT-iştii şi agenţii de vânzări. “Gazdele” videochat- urilor pot face într-o lună cel puţin 2.300 de euro. Acestea sunt urmate în topul lefurilor de împătimiţii calculatorului, care strâng lunar până la 1.500-2.000 de euro. Specialiştii explică acest fenomen: “Momentele de criză într-o societate schimbă comportamentele sociale şi fac să apară conduitele de tip morbid, imoral, exagerate, ieşite din comun, cum este simularea actului sexual prin videochat. Dacă cele mai mari salarii sunt cele din pornografie, asta nu arată decât însingurarea, depresia, incapacitatea românilor de a stabili relaţii adevărate în afara ecranului calculatorului. Practic, criza îi îndeamnă pe români spre porno”, ne-a explicat Hanibal Dumitraşcu, psiholog.
Problema salariului rămâne mai departe spinoasă, mai ales acum, când criza economică este departe de a se termina. Din acest motiv, doar 20% dintre angajatori preferă să spună de la început cât sunt dispuşi să ofere angajaţilor. Restul patronilor ţin salariul “la secret” şi aşteaptă ca angajaţii să facă primul pas şi să spună ce leafă vor, pentru a negocia la sânge. Locurile de muncă bine plătite cer sacrificii. De exemplu, în martie, cel mai mare salariu afişat pe site-urile de joburi a fost de 2.000 de euro.
Se căuta un manager pentru o divizie ce produce jocuri pe telefonul mobil care să ştie limba engleză academică şi argoul britanic şi american, dar şi să fie dispus să muncească peste program. O companie de echipamente medicale de pe plan local caută candidaţi pentru funcţia de manager de vânzări care să aibă studii superioare, minimum 4 ani de experienţă în domeniu, să vorbească fluent limba engleză şi să fie dispus să se mute în alt oraş din ţară sau chiar în străinătate. Cele mai spectaculoase oferte salariale sar însă de 2.000 de euro doar în cazul joburilor din videochat. Un “model” de videochat câştigă lunar între 1.500 şi 2.300 de euro. Castingul pentru scenele fierbinţi în direct vizează în primul rând aspectul fizic, iar firma oferă chiar instruire, ca să înveţe meserie.
Aurelia Tudorache, porno chat-istă: «Câştig şi 150 € pe noapte»
Aurelia Tudorache (23 de ani), autoproclamată “Regina porno a României”, practică de doi ani videochat-ul. Ea are un cont pe www.livejasmine.com şi poate fi găsită sub numele de “Kinkysexass”. “Am cerut să fie blocat accesul pentru România, deoarece românii nu prea plătesc. Eu intru patru ore pe noapte, de la 22.00 la 0.00 şi de la 2.00 la 4.00. De când mi-am mărit sânii, câştig mai bine decât înainte. Acum am ajuns să încasez şi 150 de euro pe noapte, tariful standard fiind de trei euro pe minut. Profilul meu are cam 1.500 de vizitatori pe zi. De cele mai multe ori mi se cere să practic masturbarea şi sexul normal sau anal cu vibratoare. Nu profesez sexul în cuplu”, ne-a spus Aurelia.
Adi Anghel, web designer:«Am un venit de 1.500 €»
Adi Anghel, web designer: “Pot spune că am mai multe colaborări decât în alţi ani, mai ales că lucrez de acasă şi asta e în avantajul patronilor, pentru că stau tot timpul la dispoziţia lor. Plus că firmele au înţeles că ies mai ieftin dacă mă contactează pe mine în loc să îşi angajeze un salariat permanent. Şi anul trecut, dar şi anul acesta, am un venit constant de aproape 1.500 de euro pe lună. Avantajul meu este că nu lucrez niciodată cu program fix, ci în funcţie de proiectele pe care le am, aşa că mă pot ocupa foarte bine şi de viaţa personală. Nu pot decât să mă bucur că programatorii încă sunt în topul celor mai mari salarii”, ne-a spus Adi Anghel, de 33 de ani, din Brăila, care se ocupă de web design pentru mai multe proiecte şi companii.