Medicină şi stomatologie: 700-1.200 de euro

În ciuda greutăţilor din ultima vreme, expresia potrivit căreia “ca medic nu mori de foame niciodată” rămâne valabilă. Să termini astăzi medicina şi să rămâi în ţară este o idee cu atât mai bună cu cât România are deficit acut de specialişti. Dacă urmezi şi una din specializările căutate, cum sunt psihiatria, ginecologia sau diabetologia şi bolile de nutriţie, ai toate şansele ca, după ce termini rezidenţiatul, să câştigi peste 1.000 de euro pe lună şi să fii propriul tău şef. Nici ca medic de familie nu este rău, dacă reuşeşti să te impui. Un medic cu 2.500 de pacienţi ajunge să câştige peste 1.200 de euro lunar. Stomatologia este chiar mai profitabilă. Un dentist poate câştiga până la 700 de euro imediat după ce a ieşit de pe băncile facultăţii. Cele mai importante universităţi sunt cele de stat din Bucureşti, Iaşi şi Târgu Mureş.

Farmacie: 500- 1.000 de euro

Cererea de specialişti este imensă, iar patronii de lanţuri de farmacii se plâng că nu găsesc oameni. Câştigi, în medie, 500 de euro, dacă eşti începător şi poţi ajunge uşor la 800-1.000 de euro în câţiva ani. Bucureştiul şi Iaşiul au cele mai bune centre în domeniu.

Informatică şi telecomunicaţii: între 500 şi câteva mii de euro

Sunt clar cele mai căutate specializări din România. Toată lumea are nevoie de IT-işti. Pe scurt, câştigi în cel mai rău caz 500 de euro şi poţi ajunge rapid la câteva mii de euro pe lună. Cele mai bune facultăţi? Automatica, Cibernetica şi Telecomunicaţiile din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

Agronomie: până la 1.500 de euro

Se caută mai ales specialişti tineri, la curent cu noile tehnologii din horticultură, viticultură sau creşterea animalelor. O mare companie din viticultură anunţa că a oferit şi 1.500 de euro pentru un inginer tânăr specialist. Institutul Agronomic din Bucureşti este cea mai bună opţiune.

Arhitectură: între 600 şi câteva mii de euro

O specializare grea, care necesită talent şi extrem de multă muncă. Dar câştigi, ca începător, minimum 600-700 de euro pe lună. Un arhitect cu experienţă medie încasează mii de euro pe lună. “Arhitectura” din Bucureşti este cea mai bună opţiune.

Drept: 1.000- 3.000 de euro

Sunt mulţi absolvenţi, însă, dacă te impui, rezultatele sunt pe măsură. Un avocat, chiar şi începător, nu ia mai puţin de 1.000 de euro lunar, într-o firmă cu renume. Şi ajunge în câţiva ani la 2.000-3.000 de euro pe lună.

Urmărește-ne pe Google News