Zeci de taximetristi independenti din judetul Ilfov au protestat ieri in fata sediului PD de pe Aleea Modrogan, nemultumiti de faptul ca nu isi mai pot desfasura activitatea in Capitala. Libertatea a semnalat de curand faptul ca unii taximetristi ilfoveni percep in Capitala tarife extraurbane si de atunci politia verifica mult mai atent activitatea lor pe teritoriul Capitalei.
Oamenii, a caror unica sursa de venit este taximetria, spun ca firmele pentru care lucrau doresc sa-i concedieze pentru ca protocolul intre Prefectura Ilfov si Camera Taximetristilor, potrivit caruia ar fi putut circula si pe teritoriul Capitalei, nu a mai fost semnat. Motivul: tot mai multi taximetristi din Capitala iau licente din Ilfov si apoi isi desfasoara activitatea in Bucuresti.
“Am fost amendati pentru ca am circulat in Bucuresti. Nu intelegem ce e rau in asta. Vrem sa facem bani in Capitala!” a spus unul dintre taximetristii protestatari.
Primarul Adriean Videanu ne-a declarat insa ca cei 200 de taximetristi ilfoveni pot sta fara grija. “Daca e vorba despre taximetristii carora municipalitatea le-a dat voie anul trecut sa lucreze in continuare in Capitala, atunci pot sta linistiti, li se va face dreptate. Ma voi interesa personal de aceasta problema”, a declarat edilul-sef.
La sfarsitul saptamanii trecute, Videanu s-a intalnit cu reprezentantii companiilor de taxi si ai taximetristilor independenti pentru a discuta despre noile tarife si reglementari din domeniu. S-a convenit ca tarifele practicate de taximetristii independenti sa se micsoreze pana la cel mult 3,5 lei/km, dar s-a discutat si majorarea taxei pentru eliberarea licentelor de transport.
Verificari stricte la acordarea licentelor
“Trebuie sa instituim si o taxa, iar acest lucru cel mai clar se poate face prin licitatie. O taxa la municipalitate, o taxa de autorizare”, a declarat Videanu, care a propus si atribuirea licentelor pe un termen mai mare de 5 ani. De la 28 februarie, cand se reinnoiesc licentele, verificarea taximetristilor va fi mult mai stricta si multi dintre cei care detin acum autorizatii, le-ar putea pierde.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro