Primăvara a venit la munte cu zăpadă, ninsoare, ceaţă şi vânt. Turiştii care au urcat cu telecabina pe pârtiile de altitudine din Sinaia au dat de o vreme ca în mijlocul iernii. La cota 2.000 din Sinaia temperaturile au coborât până la -3 grade C, iar cea mai mare problemă a creat-o ceaţa densă.
”Vizibilitatea este sub 30 de metri, viscol, transport de zăpadă şi chiciură. Recomand turiştilor să nu se aventureze pe munte, iar pe pârtie, să rămână sub supravegherea salvamontiştilor şi a personalului de la instalaţii. Am avut o pereche de turişti pe care a trebuit să ii conducem până la cabană, pentru că nu vedeau pe unde să meargă”, a declarat plt adj. Cătălin Crăciuneanu, şeful postului de Jandarmi Montani din Sinaia.
Pasionaţii sporturilor albe văd însă partea plină a paharului: se bucură de ninsoare şi spun că astfel vor mai avea parte de încă un weekend sau două cu pârtii bune.