În țară
În jumătatea de nord-vest a ţării vremea se va răci, vor fi înnorări şi local va ploua. În restul
teritoriului valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite la mijlocul
lunii septembrie, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi pe arii restrânse, spre seară şi noaptea.
Ploile, în general slabe, vor avea mai ales caracter de aversă şi izolat vor fi posibile descărcări
electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi
de la 18…20 de grade în Banat până la 33…34 de grade în estul Munteniei, iar cele minime se
vor încadra în general între 10 şi 20 de grade.
La București
Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil cu înnorări spre seară
şi noaptea, când vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura
maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.
Duminică la București
Cerul va fi temporar noros, vor fi condiţii ca trecător să plouă slab, iar vântul va sufla moderat.
Temperatura maximă, în scădere faţă de zilele precedente, va fi de 25…26 de grade, iar cea
minimă de 15…17 grade.