„Spre deosebire de alte ierni, aceste pătrunderi ale maselor de aer mai rece, care se suprarăcește în zona Siberiei ajunge și în zona Europei, este scenariul după care se vor desfășura lucrurile în următoarele 4 săptămâni. Acest aer rece determină temperaturi destul de scăzute, care coboară în partea de est a Transilvaniei spre minus 10… 11 grade Celsius, pentru ca apoi, când sistemul noros care aduce precipitații, să își facă acest aer rece simțită prezența prin faptul că la început precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță, ninsoare – chiar în zona Capitalei se pot remarca în cursul zilei de joi precipitații sub formă de ninsoare”, a precizat Gabriela Băncilă.
Potrivit meteorologului, în Dobrogea, Moldova și estul Munteniei, din cauza diferenței de presiune pe o suprafață destul de mică, va ninge, iar vântul va bate cu putere.
„Spre deosebire de ce s-a întâmplat în episodul anterior, intensificările de vânt nu vor mai fi cu siguranță la nivelul acela. De data aceasta, se pare că poziționarea acestui ciclon este mai joasă, ceea ce înseamnă o influență cu precipitații solide mai ales în zona Dobrogei continentale și a părții de est a Munteniei – Brăila, partea estică a județelor Ialomița și Călărași”, a transmis Gabriela Băncilă.
Vestea bună este că, de la începutul săptămânii viitoare, vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile maxime la mijlocul zilei vor ajunge până la 15 grade Celsius.
De asemenea, potrivit meteorologilor, vor fi temperaturi pozitive și în cursul nopților.
În urmă cu 10 zile, România a fost lovită de un prim val de vreme rea, ninsoarea și viscolul producând pagube în mai multe județe din sud-estul țării.
La Constanța, din cauza vijeliei, sute de copaci și stâlpi de electricitate au fost doborâți, zeci de mașini au fost distruse, iar acoperișuri ale caselor au fost luate de vânt.