Potrivit ANM, sâmbătă şi duminică este cod portocaliu de caniculă în zone din Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali.

Aici, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35… 40 de grade Celsius, iar pe litoral, de 32… 35 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Pentru cea mai mare parte a ţării a fost emis însă cod roşu de caniculă.

Zonele vizate sunt Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, unde se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Weekend de foc în România: temperaturile ajung la 41 de grade Celsius. Recomandări pentru populaţie
Cod portocaliu și roșu de caniculă pe 13 și 14 iulie, în toată țara

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Restricţii de trafic

Din cauza căldurii extreme, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că se vor institui restricții de trafic sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale.

Restricția de tonaj este valabilă pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova.

Astfel, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale, din judeţele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Recomandări pentru populaţie

Specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă ce poate avea efecte negative asupra sănătăţii.

Astfel, specialiștii recomandă oamenilor să consume apă din abundenţă, chiar dacă nu simt sete.

Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu
Recomandări
Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu

„Evitaţi băuturile alcoolice, cafeaua şi sucurile carbogazoase, deoarece acestea pot contribui la deshidratare. Păstraţi întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă”, a transmis DGASMB.

De asemenea, se recomandă se fie purtate haine uşoare, de culoare deschisă şi din materiale naturale, cum ar fi bumbacul, care permit pielii să respire.

„Folosiţi pălării cu boruri largi şi ochelari de soare pentru a vă proteja de radiaţiile solare”, a mai transmis DGASMB.

Alte recomandări sunt:

  • Aplicaţi cremă de protecţie solară cu un factor de protecţie (SPF) adecvat înainte de a ieşi afară. Reaplicaţi la intervale regulate, mai ales după transpiraţie sau contact cu apa.
  • Evitarea expunerii la soare: staţi în interior în timpul orelor de vârf (10.00 – 18.00), când radiaţiile solare sunt cele mai puternice.
  • Utilizarea ventilaţiei şi aerului condiţionat: Menţineţi locuinţa bine ventilată. Folosiţi ventilatoare sau aer condiţionat pentru a răci încăperile.
  • Alimentaţia uşoară: Consumaţi mese uşoare, bogate în fructe şi legume, care conţin un conţinut ridicat de apă. Evitaţi alimentele grele şi bogate în grăsimi, care pot genera un disconfort suplimentar.
  • Monitorizarea persoanelor vulnerabile: acordaţi o atenţie deosebită copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu afecţiuni medicale cronice, care sunt mai sensibile la efectele căldurii extreme.
  • Activitatea fizică: limitaţi activităţile fizice intense în aer liber în timpul caniculei. Dacă este necesar să faceţi exerciţii, alegeţi momentele mai răcoroase ale zilei, cum ar fi dimineaţa devreme sau seara târziu.
Alexandru Cumpănașu, „reîntors” în instanța de judecată. Acuză „fantasmagorii” în dosarul întocmit de DNA pentru fraudă cu fonduri UE
Recomandări
Alexandru Cumpănașu, „reîntors” în instanța de judecată. Acuză „fantasmagorii” în dosarul întocmit de DNA pentru fraudă cu fonduri UE

Citește și Sfaturi practice despre cum să conduci în siguranță pe caniculă

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI