Potrivit ANM, până diseară la ora 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.
În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu viteze de 60 – 80 km/h.
Duminică dimineața, se anunță ninsori slabe în unele zone din estul țării, iar mai târziu doar la munte.
În Capitală, astăzi, 27 ianuarie, cerul va avea înnorări și trecător se vor semnala precipitații mixte, slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4-6 grade.
Cum va fi vremea zilele următoare
Vremea va fi ușor mai caldă pentru perioada din calendar, în cea mai mare parte a ţării, în următoarele două săptămâni, au anunțat vineri meteorologii.
Astfel, în săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întregul teritoriu al României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munţilor Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, dar şi deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.