În timpul zilei, va fi caniculă în estul și sud-estul țării, zona Moldovei, Dobrogea, Câmpia Bărăganului. Temperaturile vor atinge 35 de grade Celsius.
În celelalte regiuni apar înnorări temporare, averse, descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp. Toate aceste fenomene vor fi prin Ardeal, nordul Moldovei, Oltenia. Cele mai intense sunt prognozate în Maramureș, Transilvania și în zonele de munte.
Cum este vremea la București
În București, va fi vreme foarte bună. Dimineață sunt prognozate temperaturi între 16-19 grade Celsius. La amiază termometrele vor indica 33 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi crescut.
Cum este vremea la munte
La munte, vremea este instabilă. Conform ANM, în regiunile vestice și nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum și la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse, 35-40 l/mp.
Cum este vremea la mare
Pe Litoral, vremea este în continuare excelentă. Meteorologii anunță soare în toate stațiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27-29 de grade Celsius, iar vântul va sufla cu intensificări temporare.
Apa mării va avea între 25-27 de grade Celsius.
Marți, 28 iulie, vremea va fi în continuare călduroasă în zonele extracarpatice. Sunt prognozate 34-35 de grade la amiază în estul și sud-estul țării și disconfort termic. Va ieși soarele peste tot, mai plouă doar la munte. Vântul va bate prin sud-est.
Miercuri, 29 iulie, se anunță caniculă. Vor fi 37 de grade Celsius în sudul și în estul țării. Averse izolate doar în nord și la munte, iar prin estul, sud-estul țării va sufla vântul temporar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro