Avertizarea cod portocaliu, în vigoare de astăzi, de la ora 14.00 și până sâmbătă, la ora 6.00, vizează sudul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia.
În zonele menționate „vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat peste 50-60 l/mp.
O avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii, în vigoare de vineri, de la ora 12.00 și până sâmbătă, la ora 10.00, vizează Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și zona montană.
Potrivit ANM în aceste zone vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55-65 km/h), vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Meteorologii avertizează că vineri, 7 iulie, disconfortul termic se va menține pe alocuri ridicat în Muntenia și Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Cum va fi vremea la București
ANM a emis și o prognoză specială pentru Capitală, valabilă începând de vineri, de la ora 12.00 și până sâmbătă, la ora 10.00.
Conform prognozei, în această perioadă, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelie și grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat 20…30 l/mp.
Temperatura maximă, în scădere față de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro