UPDATE: 1 Decembrie: În București, unde va avea loc parada militară de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, a început să ningă.

Potrivit accuweather.com, maximele zilei de 1 Decembrie se vor situa între 1 și 4 grade, iar cele minime, între -1 și 4 grade.Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații slabe, mixte.

Dacă vremea nu o va permite, cele 50 de aeronave pregătite pentru parada militară de 1 decembrie nu vor defila.

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de ţări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de aeronave, vor fi la parada militară de 1 decembrie.

UPDATE 30.11.2019: Potrivit unei noi prognoze ANM, de 1 decembrie va fi o vreme general frumoasă în toată ţara, dar mai rece decât zilele trecute, scrie Agerpres.

Temperaturile de la prânz se vor situa între 1 grad în estul Transilvaniei şi 7-8 grade în sudul Olteniei. Ceva nori vor fi în Muntenia, în special, şi în Bucureşti, dar precipitaţiile ar putea apărea izolat, puţină ploaie sau lapoviţă, doar în primele ore ale dimineţii. a spus meteorologul ANM.

Meteorologul de serviciu, Mihai Huştiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a declarat pentru Agerpres, că în București, de 1 Decembrie, „nu prea se va arăta soarele”, spre deosebire de celelalte zone ale ţării, unde ziua va fi însorită.

Vor fi intensificări ale vântului pe litoral şi în Deltă, în rest vântul nu va pune probleme.

„Dimineaţa va fi destul de rece, mai ales în zona Ardealului. La Alba Iulia vor fi minus 3 grade la primele ore ale dimineţii, ca mai târziu temperatura să crească la 3-4 grade. La fel şi la Iaşi, dimineaţa va fi rece, cu minus un grad, dar apoi vor fi spre 5 grade, cu soare. În Bucureşti, două grade dimineaţă şi 6 grade la prânz, dar, cum vă spunem, mulţi nori”, a adăugat meteorologul.


Cum va fi vremea la parada militară în București

De 1 decembrie, minimele termice se vor situa, în medie, între 2 şi 6 grade Celsius, mult peste valorile înregistrate anul trecut de Ziua Națională, când
temperaturi maxime s-au încadrat, în general, între -9 și 2 grade Celsius, iar cele minime între -16 și -4 grade.

Apariția ploilor va fi posibilă dar vor fi, în general, slabe, potrivit meteorologilor.

După data de 1 decembrie şi până pe 8 decembrie, minimele termice se vor situa între 0 şi 3 grade

Vremea de 1 decembrie la Alba Iulia

De Ziua Națională, la Alba Iulia, meteorologii anunță maxime de 6 grade Celsius și minime de 3 grade. Cerul va fi parțial însorit.

În toate regiunile, mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru începutul lunii decembrie.

După data de 1 decembrie, în Transilvania, vremea se va răci, astfel că temperaturile minime se vor încadra, în medie, între -3 și 0 grade.

Aflați și:

Urmărește-ne pe Google News