Potrivit meteorologului, până la sfârșitul acestei săptămâni, vremea rămâne schimbătoare. Vineri, 5 mai, se va încălzi ușor, iar sâmbătă vor fi temperaturi normale pentru perioada din calendar, în mare parte din țară.

„Dacă astăzi, temperaturile au scăzut în sud, est și centru, mâine (n.r. – vineri, 5 mai) vor crește temperaturile în aceste zone, astfel încât ziua de mâine va aduce un regim termic normal în aproape toată țara, cu maxime între 15 și 24 de grade Celsius, cele mai ridicate valori spre extremitatea sud-vestică”, a explicat Mihai Timu, pentru Libertatea.

„De asemenea, sâmbătă regimul termic rămâne unul normal în majoritatea zonelor, mai puțin în Moldova și estul Transilvaniei, unde va fi mai răcoare”, a mai spus meteorologul.

În aceste zone, maximele vor ajunge la 20 de grade Celsius, dar în restul teritoriului, se va depăși această valoare, mai ales la amiază.

Tot sâmbătă, averse și descărcări electrice vor apărea strict după-amiază, în principal în zonele montane și sud-montane din vest și sud-vest.

Duminică se răcește iar

În ceea ce privește ziua de duminică, 7 mai, vremea se va răci din nou, cu temperaturi maxime de 18 grade Celsius și ploi, în majoritatea regiunilor.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

„Doar în partea de vest și sud-vest, vom mai vorbi de temperaturi în jurul normelor de 22 și 23 de grade Celsius, dar în rest o vreme răcoroasă, chiar local rece, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, cu maxime de doar 9… 10 grade Celsius în estul Transilvaniei și 10… 12 grade Celsius în zona Moldovei”, a precizat Mihai Timu.

Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Potrivit meteorologului, începutul săptămânii va aduce în continuare o vreme răcoroasă în aproape toată țara.

„Vom avea maxime ce nu vor mai trece de 20 de grade Celsius, iar ploile vor fi prezente până joi (n.r. – 11 mai), în principal în jumătatea de vest a teritoriului”, a mai spus Mihai Timu.

Întrebat cât de normală este vremea pentru perioada din calendar, meteorologul a spus că începutul de primăvară a fost cu temperaturi sub norme, fenomen care este „reversul” lunilor de iarnă.

„În toate lunile de iarnă am avut intervale cu temperaturi de primăvară, foarte ridicate, și acum este exact reversul. Începutul de primăvară, cel puțin prima jumătate, a fost mai rece. Aprilie a ieșit ca medie sub normale, iar acum începutul de mai și până la jumătea lunii, vom avea tot cu temperaturi sub norme”, a spus Mihai Timu.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Meteorologul a avertizat că astfel de situații se vor mai întâlni în anii următori.

„Situații din acestea mai putem avea, la fel de bine cum putem avea în a doua parte a lunii mai temperaturi de vară. Trebuie să ne așteptăm pentru anii următori la astfel de alternanțe”, a conchis Mihai Timu.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI