Vremea în Banat
În primele zile ale intervalului, vremea va fi rece, mai ales în cursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime de 2 – 6 grade şi minime între -6 grade şi -1 grad, în medie.
În intervalul 7-10 decembrie, procesul de încălzire a vremii
va determina valori diurne de 7 – 10 grade şi nocturne de 0 – 4 grade, mediat
regional.
Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta,
iar estimările prognostice indică situarea valorilor în jurul sau chiar peste
cele normale în a doua decadă a lunii decembrie. Vor fi precipitaţii mixte la
începutul intervalului, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va
creşte din nou în cea de-a doua săptămână.
Vremea în Crişana
Vremea va fi rece în prima parte a intervalului când se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de la 1 grad la 5 grade, respectiv minime între -6 şi -2 grade.
În perioada 7-10 decembrie, încălzirea vremii va determina
valori diurne de 5 – 10 grade şi nocturne ce vor oscila între 0 şi 3 grade.
Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii
termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic uşor
peste cel normal în a doua decadă a lunii decembrie. La debutul perioadei de
referinţă vor fi precipitaţii mixte, după care probabilitatea de apariţie a
precipitaţiilor va fi, din nou, în creştere în cea de-a doua săptămână.
Vremea în Transilvania
Intervalul va debuta cu o vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea, când minimele vor fi negative în toată regiunea şi se vor situa într-un ecart mediu între -8 şi -3 grade.
În primele zile vor fi predominant ninsori, iar
probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou în cea de-a doua
săptămână.
Totodată, valorile diurne vor fi, în general, cuprinse între
de 0 şi 4 grade. Ulterior, încălzirea vremii va determina, în perioada 7-10
decembrie, înregistrarea unor temperaturi mediate regional cuprinse între 4 şi
8 grade, ziua, şi de la -2 grade la 1 grad, noaptea.
Până la sfârşitul intervalului de prognoză, estimările
indică o probabilitate mai mare pentru un regim termic caracterizat de valori –
mai ales cele maxime – peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie.
Vremea în Maramureș
Va fi o vreme rece în primele zile, când în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 0 până la 4 grade şi minime între -8 şi -4 grade.
Din data de 7 decembrie, vremea se va încălzi determinând
valori diurne de 5 – 8 grade şi nocturne de la -3 grade la -1 grad. După data
de 10 decembrie, vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se
estimează un regim termic caracterizat de valori uşor peste cele normale în a
doua decadă a lunii decembrie.
La începutul intervalului va ninge, iar probabilitatea de
apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 8 decembrie.
Prognoza meteo în Moldova
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu temperaturi maxime de 2 – 5 grade, respectiv minime între -5 şi -3 grade.
Încălzirea vremii din perioada 7-10 decembrie va determina
înregistrarea unui ecart mediu diurn de 5 – 8 grade şi nocturn de la -2 la două
grade.
Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta,
iar prognoza indică situarea acestora în jurul sau chiar peste cele normale în
a doua decadă a lunii decembrie.
La începutul intervalului vor fi mai ales ninsori şi
lapoviţă, apoi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe cantitativ va
fi din nou în creştere începând cu data de 10 decembrie.
Vremea în Dobrogea
La începutul intervalului se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime cuprinse între 2 – 7 grade şi minime între -2 şi 3 grade.
În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va
determina valori diurne de 8 – 11 grade şi nocturne de 2 – 5 grade.
După acest interval, temperatura va avea variaţii de la o zi
la alta, iar estimările indică situarea acestora peste cele normale în a doua
decadă a lunii decembrie.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare
după data de 10 decembrie.
Vremea în Muntenia
Până în jurul datei de 6 decembrie, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu temperaturi minime de la -5 şi zero grade, mediat regional, în timp ce maximele se vor încadra între două şi 6 grade.
În perioada 7-10 decembrie, încălzirea treptată a vremii va
determina valori diurne de 8 – 11 grade şi nocturne ce vor oscila între 2 şi 5
grade.
Ulterior, temperatura va avea variaţii de la o zi la alta,
iar estimările indică situarea acestora peste cele climatologic specifice în a doua
decadă a lunii decembrie.
La începutul intervalului, local vor fi ploi, lapoviţă şi
trecător ninsori slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie a
precipitaţiilor va creşte din nou după data de 10 decembrie.
Prognoza meteo în Oltenia
Vremea va fi în răcire în prima parte a intervalului, cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, maxime de 3 – 6 grade şi minime între -6 şi -1 grad, în medie.
În perioada 7-10 decembrie, vremea se va încălzi determinând
valori diurne de 6 – 11 grade şi nocturne de la -2 la două grade.
Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi variaţii
termice de la o zi la alta, dar în ansamblu se estimează un regim termic
caracterizat de valori uşor peste cele normale în a doua decadă a lunii
decembrie.
La începutul intervalului vor fi precipitaţii slabe, mixte,
iar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte, din nou, după data de 10
decembrie.
Cum va fi vremea la munte
La începutul intervalului, va fi o vreme rece, cu valori medii cuprinse între -6 şi -2 grade, ziua, şi între -12 şi -8 grade, noaptea.
Între 6 şi 10 decembrie, valorile termice, în special cele
diurne, vor fi în creştere, astfel că maximele se vor încadra între 2 şi 6
grade, iar minimele între -5 şi -1 grad, în medie.
Va ninge la începutul intervalului, iar probabilitatea de
apariţie a precipitaţiilor va reapărea începând cu data de 10 decembrie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!