Vremea de mâine, 28 noiembrie, în România

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada joi, 28 noiembrie 2024, ora 8.00 – vineri, 29 noiembrie 2024, ora 8.00, vremea va fi închisă.

Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse va ploua slab, va fi burniță, iar la munte, precipitațiile vor fi mixte.

Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat, la început în vest și în nord-vest, apoi și în rest.

Va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, local în Oltenia și Moldova, precipitațiile vor fi mixte în Dealurile de Vest și la munte.

La altitudini de peste 1.500 m, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul celor Orientali, treptat vor predomina ninsorile.

Pe arii restrânse, dimineața și în a doua parte a nopții, în centrul, estul țării și la munte, se va depune polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, în prima parte a intervalului în nord-est, iar în cea de a doua în extremitatea de vest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade Celsius.

În zonele joase de relief, în special din centru, sud și est, dimineața și noaptea, local se va semnala ceață.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Cum va fi vremea mâine în București

În București, în intervalul joi, 28 noiembrie 2024, ora 8.00 – vineri, 29 noiembrie 2024, ora 8.00, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei și în a doua parte a nopții, când vor fi condiții de ceață și burniță.

Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -2… 1 grad Celsius.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Vremea în următoarele patru săptămâni se anunță mai rece decât normalul perioadei, au arătat meteorologii în prognoza meteo emisă pentru perioada 25 noiembrie – 22 decembrie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25.11.2024 – 1.12.2024

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, dar și ușor mai ridicate, local, în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sudice, sud-estice și local în centru și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 2.12.2024 – 8.12.2024

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 9.12.2024 – 15.12.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 16.12.2024 – 22.12.2024

Mediile valorilor termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI