Cuprins:
Vremea de mâine, 19 noiembrie, în România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada luni, 18 noiembrie 2024, ora 8.00 – marți, 19 noiembrie 2024, ora 8.00, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei în regiunile intracarpatice și ușor peste acestea în rest.
Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în nordul și nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe.
Acestea vor fi sub formă de ploaie, însă în Maramureș, nordul Crișanei și al Moldovei vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu viteze de 70… 80 km/h.
Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 15 grade Celsius, iar cele minime, între -7 și 4 grade Celsius. Local dimineața și pe arii restrânse noaptea va fi ceață în zonele joase de relief.
Cum va fi vremea mâine în București
În București, în intervalul luni, 18 noiembrie 2024, ora 8.00 – marți, 19 noiembrie 2024, ora 8.00, vremea va fi predominant frumoasă.
Cerul va fi variabil, cu probabilitate mare de ceață dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 11… 12 grade Celsius, iar cea minimă, de -3… -1 grad Celsius.
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni, în România
Vremea va fi mai caldă săptămâna aceasta decât normalul perioadei, apoi se mai răcește, se arată în prognoza meteo pentru următoarele săptămâni, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În săptămâna 18 – 24 noiembrie 2024, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice și local în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
În săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
În săptămâna 2 – 8 decembrie 2024, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.