Cuprins:
Vremea de mâine, 20 noiembrie, în România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada marți, 20 noiembrie 2024, ora 8.00 – joi, 21 noiembrie 2024, ora 8.00, valorile termice, local, vor fi mai mari decât cele normale în centru, sud și în est, și apropiate de acestea în rest.
Cerul se va înnora dinspre regiunile vestice, iar precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde toate regiunile.
Va ploua, însă începând din orele serii, în zonele de deal și de munte, în Maramureș și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Moldova și pe alocuri în rest vor fi și precipitații sub formă de lapoviță. Izolat se vor acumula cantități însemnate de apă.
Vor fi intensificări ale vântului, la munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor fi de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar la viteze mai mici, în general de 55… 65 km/h, ziua în jumătatea nordică a teritoriului și pe litoral, iar noaptea în est și local în centru și sud.
Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade Celsius, iar cele minime, între -3 și 7 grade Celsius.
Cum va fi vremea mâine în București
În București, în intervalul marți, 20 noiembrie 2024, ora 8.00 – joi, 21 noiembrie 2024, ora 8.00, valorile termice vor fi cu mult mai mari decât cele normale datei.
Cerul, mai mult senin ziua, va avea înnorări seara și noaptea când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului.
Temperatura maximă va fi de 16… 17 grade Celsius, iar cea minimă, de 6… 7 grade Celsius.
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni, în România
Vremea va fi mai caldă săptămâna aceasta decât normalul perioadei, apoi se mai răcește, se arată în prognoza meteo pentru următoarele săptămâni, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În săptămâna 18 – 24 noiembrie 2024, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice și local în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
În săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
În săptămâna 2-8 decembrie 2024, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.