Vremea de mâine, 22 ianuarie 2025, în România

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada miercuri, 22 ianuarie 2025, ora 8.00 – joi, 23 ianuarie 2025, ora 8.00, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei.

Cerul va avea înnorări la începutul zilei în cea mai mare parte a teritoriului, iar seara și mai ales în prima parte a nopții va deveni variabil în sud și sud-est.

Pe parcursul zilei se vor semnala precipitații slabe mai ales sub formă de ploaie și lapoviță în Maramureș și local în Transilvania și Crișana și doar ploi sau burniță izolat în celelalte regiuni.

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1.400 m, trecător va ninge slab. Izolat vor fi condiții de polei, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade Celsius.
Pe alocuri va fi ceață, dimineața mai ales în est, sud-est și parțial în centru, iar noaptea – și în celelalte zone.

Cum va fi vremea mâine în București

În București, în intervalul miercuri, 22 ianuarie 2025, ora 8.00 – joi, 23 ianuarie 2025, ora 8.00, valorile de temperatură vor fi peste cele normale din punct de vedere climatologic la această dată.

Cerul va avea unele înnorări la începutul zilei, când vor fi condiții pentru ploi slabe, dar seara și în prima parte a nopții va deveni variabil.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7… 8 grade Celsius, iar cea minimă, de -3… -1 grad Celsius.
Dimineața și noaptea, probabilitatea de ceață va fi ridicată.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Și începutul lunii februarie aduce temperaturi mai ridicate față de cele normale perioadei și precipitații aproape deloc, potrivit prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Cum va fi vremea în săptămâna 20.01.2025 – 26.01.2025

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în zonele montane și în nord-estul țării.

Cum va fi vremea în săptămâna 27.01.2025 – 2.02.2025

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cum va fi vremea în săptămâna 3.02.2025 – 9.02.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Cum va fi vremea în săptămâna 10.02.2025 – 16.02.2025

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI