Cuprins:
Vremea de mâine, 15 noiembrie, în România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada vineri, 15 noiembrie 2024, ora 08:00 – sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ora 08:00, vremea va fi în continuare rece pentru mijlocul lunii noiembrie.
Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie în cea mai mare parte a Dobrogei și pe arii restrânse în Muntenia, mixte în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, iar în celelalte regiuni, izolat și trecător burniță.
Ninsori slabe se vor semnala local în Carpații Orientali și pe arii restrânse în restul zonei montane. Noaptea precipitațiile vor înceta, iar mai ales în regiunile extracarpatice cerul va deveni variabil.
Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în zona înaltă, cu viteze de până la 60…70 km/h în Carpații Meridionali și în Carpații de curbură, iar în prima parte a intervalului, local și în Moldova, sudul Olteniei și pe litoral.
Temperaturile maxime vor fi de la 2 grade în Maramureș și estul Transilvaniei, până spre 9…10 grade în dealurile subcarpatice ale Olteniei și Munteniei, iar cele minime se vor situa în general între -5 și 3 grade.
Dimineața, dar mai ales noaptea se va semnala ceață, local în zonele joase din vest, centru și sud-vest și izolat în rest.
Cum va fi vremea mâine în București
În București, în intervalul vineri, 15 noiembrie 2024, ora 08:00 – sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ora 08:00, vremea va fi rece pentru mijlocul lunii noiembrie.
Pe parcursul zilei, nebulozitatea va persista și trecător vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță, iar noaptea cerul va deveni variabil și va crește probabilitatea pentru ceață.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni, în România
Vremea va fi rece pentru această perioadă, însă urmează o încălzire bruscă, arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Astfel, în săptămâna 11-17 noiembrie 2024, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele vestice, nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
În săptămâna 18-24 noiembrie 2024, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice și local în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
În săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
În săptămâna 2-8 decembrie 2024, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro