Marţi, în Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Banatului, Transilvaniei şi Moldovei, înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales după-amiaza şi seara, temporar va ploua. În restul teritoriului, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi, pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperatura aerului va fi în scădere faţă de intervalul precedent în regiunile nordice şi nord-estice unde regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru această perioadă a anului, în timp ce în restul teritoriului se va menţine peste mediile climatologice specifice datei. La nivelul întregii ţări se vor înregistra maxime termice cuprinse între 13 grade în nordul Moldovei şi 25 de grade în Lunca Dunării şi minime între 5 şi 14 grade.
BUCUREŞTI
Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.
MIERCURI
În regiunile vestice vremea se va răci, astfel că valorile termice se vor situa sub mediile climatologice specifice acestei perioade, cerul va fi noros, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp. În restul teritoriului valorile termice vor fi în general mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales spre seară şi noaptea, vor fi averse şi descărcări electrice în Transilvania, Oltenia, Moldova şi pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea. În cursul nopţii, la munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice, în zona montană şi pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maximele vor fi cuprinse între 10…12 grade în Dealurile de Vest şi 24 de grade în sudul Munteniei, iar minimele se vor încadra între 3 şi 13 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea. La începutul intervalului în zonele joase, pe arii restrânse, va fi ceaţă.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Cine au fost primii locuitori ai teritoriului României. Unii aveau pielea neagră, iar „Ion de la Anina” este cel mai vechi european
Adevarul.ro
Cine au fost primii locuitori ai teritoriului României. Unii aveau pielea neagră, iar „Ion de la Anina” este cel mai vechi european
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
Elle.ro
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Observatornews.ro
Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Horoscop 17 mai 2025. Peștii își văd viitorul în tonuri amestecate, cu lumini și umbre, destul de realist, până la urmă
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2025. Peștii își văd viitorul în tonuri amestecate, cu lumini și umbre, destul de realist, până la urmă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI