Un cod galben de intensificări ale vântului şi polei este valabil marţi, 17 decembrie, până la ora 20.00, în zonele montane.
„La munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60… 80 km/h. Local vor fi precipitaţii slabe mixte ce vor favoriza depuneri de polei”, a transmis ANM.
De asemenea, marţi, în intervalul orar 10.00 – 20.00, este cod portocaliu în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini de peste 1.600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90… 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.
Județele aflate sub cod galben
Un cod galben a fost emis, marţi, în intervalul orar 10.00-20.00 în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei, vestul şi sudul Olteniei şi sudul Munteniei şi al Transilvaniei. Aici, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50… 55 km/h.
„Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici (rafale de 40… 45 km/h)”, arată meteorologii.
Sunt vizate de avertizări judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Totodată, până miercuri, 18 decembrie, la ora 6.00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.600 m, vântul va avea intensificări, cu viteze 80… 100 km/h şi temporar va viscoli zăpada depusă.
„La începutul nopţii, intensificări ale vântului vor mai fi şi în nordul Moldovei, cu rafale în general de 40… 45 km/h”, a mai transmis ANM.
Prognoza specială pentru București
Vremea se va încălzi, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua când se vor atinge viteze de 35… 45 km/h. Conform meteorologilor, temperatura minimă va fi de 1… 3 grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro