Ziua, cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în nord-vestul şi nordul extrem al teritoriului. În cursul nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat îndeosebi în regiunile extracarpatice, unde cu totul izolat va ploua slab sau burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din sud şi est şi cu totul izolat în rest se va semnala ceaţă.
În Bucureşti, vremea va rămâne caldă, cu temperaturi mult mai mari decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade. Ziua cerul va fi variabil la senin, iar în cursul nopţii treptat nebulozitatea se va accentua. Vântul va sufla în general slab. Dimineaţa şi din nou spre sfârşitul intervalului se va semnala ceaţă.
Joi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua anterioară, însă vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Nebulozitatea va persista îndeosebi în regiunile extracarpatice, unde cu totul izolat va ploua slab sau va burniţa, iar în cursul nopţii cerul va deveni variabil în toate regiunile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20 de grade cu totul izolat în extremitatea vestică a Olteniei şi cea sudică a Banatului, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 12 grade, uşor mai coborâte în depresiunile intramontane ale Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă în zonele joase, cu precădere în cele din nordul Moldovei.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro