Temperaturile vor începe să scadă simțitor de la mijlocul acestei săptămâni, mai spune șefa ANM, care anunță că precipitațiile se vor opri.

Elena Mateescu: Vremea se răcește de la mijlocul săptămânii

„De marți, temperaturile vor rămâne bune, dar ușor mai coborâte comparativ cu ziua de luni, de 3 – 11 grade Celsius, însă de la mijlocul săptămânii vor scădea și temperaturile, și se vor apropia de normalul termic al datei din calendar, adică 0 până la 8-9 grade C. Tot de marți, și aria precipitațiilor va fi în restrângere, vor mai fi posibile precipitații slabe în Maramureș, nordul Moldovei și al Crișanei, pe arii restrânse în Transilvania, iar în zona de munte, precipitații mixte”, spune Elena Mateescu.

În ce privește prognoza lunii decembrie, șefa ANM vorbește de un strat de zăpadă consistent cel puțin la munte.

„Cel puțin în zona montană va fi prezent în continuare stratul de zăpadă, având în vedere și condițiile favorabile pentru menținerea acesteia și nu în ultimul rând chiar și depunerea unui nou strat de zăpadă consistent (…)”, a mai spus Elena Mateescu.

Prognoza meteo pe patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun şi de Anul Nou

Vremea va intra în normalul perioadei, după câteva zile cu temperaturi ușor mai mari, și se va menține așa inclusiv de Crăciun şi de Anul Nou, se arată în prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, emisă, marți, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Prognoza meteo săptămâna 9 – 15 decembrie

Valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud-est a ţării.

Prognoza meteo săptămâna 16 – 22 decembrie

Temperaturile medii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru acest interval, iar cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări.

Prognoza meteo săptămâna 23 – 29 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la fel ca și regimul pluviometric, care va fi, în general, apropiat de cel normal.

Prognoza meteo săptămâna 30 decembrie – 5 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, iar cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI