În intervalul 27 februarie, ora 09,00 – 28 februarie, ora 09,00, în ţară vremea va continua să se răcească, iar cerul va avea înnorări temporare. În jumătatea de nord a ţării, local va ninge slab, iar în sud vor fi precipitaţii doar pe arii restrânse, mixte ziua şi ninsori noaptea. Vântul va fi moderat, cu intensificări mai ales în regiunile estice, iar pe crestele montane va sufla tare, spulberând zăpada.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade Celsius, în depresiuni, şi 6 grade Celsius în Oltenia, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade Celsius.
În Capitală, vremea se va răci, iar cerul va fi temporar noros. Trecător, spre seară şi noaptea, vor fi condiţii de ninsoare slabă, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat.
Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 4 grade Celsius, iar pe timpul nopţii termometrele vor indica între -8 şi -6 grade Celsius.
La munte, în zonele înalte din masivele Bucegi şi Făgăraş se va instala gerul, cerul va fi temporar noros şi, local, va ninge. În aceste condiţii, se pot depune 5-10 cm de zăpadă proaspăta şi, izolat, chiar 15 cm. Vântul va sufla, în general, moderat, cu intensificări în zona înaltă unde va viscoli zăpada.
La altitudini de sub 1.800 de metri temperaturile minime se vor încadra între -12 şi -7 grade Celsius, iar maximele între -12 şi -7 grade Celsius. Peste 1.800 metri, minimele vor coborî până la -17 grade Celsius, iar ziua vor fi cel mult -12 grade Celsius.
În intervalul 27 februarie, ora 20:00 – 29 februarie, ora 20:00, vremea va fi rece, geroasă în zona înaltă. Cerul va fi temporar noros şi, local, va ninge, în general slab, pe arii mai extinse în ultima zi.
Vântul va sufla, în general, moderat, cu intensificări locale în zona înaltă, unde va viscoli şi spulbera zăpada. Pe versanţii Bucegi şi Făgăraş se menţine risc însemnat de avalanşe, mai ales pe pante suficient de înclinate, unde stratul de zăpadă este mediu sau puţin stabilizat.