ComenteazăEste imposibil să rezumi în câteva fraze o viaţă atât de plină de neprevăzut, de călătorii şi de experienţe pe care a avut-o, până la 36 de ani, Hamid-Nicola Katrib. Ai putea sta să-l asculţi ore în şir, poveştile lui desfăşurându-se precum „1001 de nopţi”, pendulând între România şi Liban, între arhitectul realist şi pictorul suprarealist, între artistul român şi omul de afaceri libanez. Pentru că ceea ce îl caracterizează pe Hamid este îmbinarea laturii sale artistice, pe care spune că a moştenit-o din genele româneşti, cu latura de businessman, tipic libaneză.
„Eu consider că talentul meu de pictor e de fapt din latura românească. Latura pragmatică, de business, cred că aia este mai mult din gena libaneză. Pentru că artistul trebuie să ştie să se vândă, să se promoveze. Pentru că poţi să fii foarte talentat, dar dacă nu ai talentul să te expui cum trebuie şi unde trebuie, nu ajungi unde trebuie„, este de părere Hamid, care se consideră şi român şi libanez, în acelaşi timp.
L-am întâlnit într-o veche fabrică din Bucureşti, unde artistul pregăteşte un Big Bang Urban, o instalaţie spectaculoasă formată din sute de pahare, pe care o va distruge. A discutat la telefon detaliile financiare cu furnizorii, a organizat toate etapele evenimentului, a analizat ultimele detalii tehnice ale lucrării, a stabilit următoarea întâlnire de afaceri şi, într-un final, s-a oprit pentru a ne povesti câteva etape din viaţa sa.
„În ziua de azi nu e suficient să fii doar pictor, sau doar arhitect. Pentru a reuşi să fac lucrurile să iasă bine, trebuie să fiu contabil, om de afaceri, inginer, şofer, tehnician, luminist, organizator de evenimente, PR, designer şi, când am un pic de timp liber, artist, pictor, creator. N-am copii, n-am familie, şi atunci am mai mult timp pentru mine şi pot să-l dedic hobby-ului meu şi pasiunii mele, care este pictura. Undeva, un sacrificiu trebuie să-l faci, iar dacă asta este pasiunea mea şi asta este ceea ce iubesc, am ales varianta asta, momentan„, recunoaşte Hamid.
Picturile realizate de Hamid sunt expuse în America, la Miami, în Bucureşti, iar acum este în negocieri avansate pentru a realiza o expoziţie şi în China
Înalt, brunet, tuns destul de scurt, cu părul dat într-o parte, Hamid se îmbracă simplu, dar foarte elegant şi are o alură mai degrabă de om de afaceri, preocupat mereu de detaliile financiare şi tehnice ale unui eveniment de artă. Asta doar în aparenţă, însă, pentru că, în realitate, latura sa creativă este permanent activă, şi fiecare detaliu organizatoric reprezintă, de fapt, o piesă de puzzle pe care el o pune la locul potrivit, în momentul potrivit. Tocmai de aceea, unul dintre cei mai importanţi critici de artă la nivel mondial, Victoria Yung-Chih Lu, a venit la Bucureşti pentru a-l cunoaşte personal şi a asista la vernisajul expoziţiei „The End”.
Hamid a învăţat să picteze în România, de la artişti populari, maeştri în arta mânuirii pensulei şi a culorilor, primul său tablou în ulei relizându-l înainte de a termina şcoala generală.
„Eu m-am născut în Bacău, în România, dar la vârsta de un an, ai mei s-au mutat în Liban. Acolo am făcut şcoala şi facultatea, dar veneam aproape în fiecare vară în România, în vizită la bunici câte două luni. Atunci aveam amintirile cele mai frumoase, că era şi vacanţă şi era numai cu plimbări. ecent, sunt din ce în ce mai mult în România. Aici lucrez şi aici creez. Dar călătoresc foarte mult, nu neapărat în Liban, ci peste tot în lume. Tehnica de pictură în ulei am lucrat-o în România, când veneam în vacanţe la bunici, verile, la Bacău, mergeam la diferiţi pictori din zonă şi stăteam la ei în atelier şi învăţam să pictez în ulei.”
Dar pentru că tatăl său a fost de părere că e posibil să moară de foame ca pictor, l-a îndrumat spre facultatea de Arhitectură. Iar după ce a terminat-o, a venit într-o vacanţă în România, a primit o ofertă de nerefuzat şi nu a mai plecat. A evoluat, şi-a deschis propria firmă de design interior, dar cum la pasiunea sa nu putea renunţa, ziua era arhitect, iar noaptea picta. Astfel, a ajuns să câştige bani tot mai mulţi, în acelaşi timp să devină din ce în ce mai cunoscut ca pictor, şi nu doar în România.
„Eu pictez de mic, de la 12-13 ani pictez în ulei. Am înceut să am expoziţii personale de la 25 de ani, iar acesta este al 4-lea vernisaj pe care îl am în Bucureşti. Am tablouri expuse şi în America, în Miami, iar acum discut şi despre o expoziţie în China, sau Taiwan„, spune Hamid, plin de speranţă.
Acesta recunoaşte că se gândeşte tot mai serios să renunţe la arhitectură, nu pentru că nu îi place ceea ce face, ci pentru că a ajuns la vârsta la care îşi doreşte să aloce mai mult timp pasiunii sale şi activităţilor care îl hrănesc şi-l îmbogăţesc spiritual. În plus, atunci când este în atelierul său de pictură, intră într-o lume supra-realistă, ruptă de problemele şi grijile cotidiene, pe când, în biroul de arhitectură, e o foarte mare bătaie de cap cu diveşi clienţi, furnizori, sau prestatori de servicii.
CITEȘTE ȘI
Cristi Borcea vrea să fie liber pentru că are șapte copii. Instanța i-a dat un răspuns uluitor