Wall Street Journal citează mai mulţi actuali sau foşti oficiali europeni şi americani, care spun că ieșirea Marii Britanii din UE, așa cum își doresc britanicii, în urma referendumului din 23 iunie,  va slăbi capacitate de reacţie a Europei în faţa ameninţărilor cu care se confruntă.

Efectele sunt pe termen lung. Forţele armate britanice ar putea să fie slăbite, fie prin destrămarea Regatului Unit, fie prin reducerea cheltuielilor militare din cauza problemelor economice, este de părere Nicholas Burns, un fost ambasador american, potrivit Mediafax.

O altă consecință a unei eventuale ieșiri a Marii Britanii din UE este legată de sancțiunile pe care Uniunea le-a dictat împotriva Rusiei. Fabrice Pothier, un fost oficial NATO şi asociat senior la firma de consultanţă Rasmussen Global, spune că „politica privind sancţiunile va fi slăbită, pentru că vocea Marii Britanii nu va fi aşa de importantă cum speram”. Marea Britanie a fost cel mai mare susținător al canceralului german, Angela Merkel, în ceea ce priveşte un regim dur al sancţiunilor economice, alături de Polonia şi statele baltice.

Jurnaliștii de la Wall Street Journal mai vorbesc și despre impactul pe care ieșirea Marii Britanii din UE îl va avea în lupta pentru cobaterea terorismului. Înaintea referendumului din 23 iunie, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că lupta împotriva terorsmului va avea de suferit în cazul în care Regatul Unit decide să părăsească blocul comunitar, Rolul Marii Britanii în cadrul UE este crucial pentru combaterea terorismului şi migraţiei ilegale în masă, a declarat Stoltenberg.

Astăzi, are loc primul summit european după referendumul din Marea Britanie. Liderii europeni fac presiuni ca Londra să declanșeze procedura de ieșire din UE la summitul de marți, la care va participa și președintele Klaus Iohannis. Analiștii susțin că sunt șanse destul de slabe ca premierul britanic să invoce articolul 50.

FOTO: Shutterstock

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News