Prima zi autentică de vară s-a dovedit a fi şi cea mai aglomerată din acest sezon, iar cele mai mari cozi s-au format la telecabina din staţiunea Buşteni, acolo unde oamenii au aşteptat mai bine de o oră pentru a se răcori la peste 2.200 de metri altitudine.

23 de grade au arătat astăzi termometrele în staţiunile de la munte, aşa că vremea a fost perfectă pentru drumeţii în aer liber. De departe, cea mai mare aglomeraţie s-a format la telecabina din staţiunea Buşteni care duce către Platoul Bucegilor.

Nici cei care au ajuns dis de dimineaţă nu au scăpat de coada formată la instalaţia de transport pe cablu şi au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră pentru a putea urca la peste 2.200 de metri altitudine.Crestele munţilor au fost toată ziua învăluite de un val de ceaţă, aşa că mulţi turişti au preferat să înlocuiască plimbarea pe munte cu un grătar la iarbă verde pe Valea Cerbului sau cu o bălăceală.

De exemplu, aceşti domni din Galaţi au ţinut morţiş să intre în apa rece ca gheaţa ce are doar 6 grade şi spun că nimic nu se compară cu senzaţia trăită în apa de munte.Şi pe şoselele din staţiuni s-a circulat îngreunat astăzi din cauza numarului mare de maşini care au venit către munte.

Meteorologii au veşti bune pentru acest weekend. Şi mâine vremea va fi vrumoasă pe Valea Prahovei, iar temperaturile vor ajunge la 20 de grade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News